Interview with Serge Mol about his book “Invisible Armor, An Introduction to the Esoteric Dimension of Japan’s Classical Warrior Arts”

Interview with Serge Mol about his book Invisible Armor, An Introduction to the Esoteric Dimension of Japan’s Classical Warrior Arts (This interview is placed here with permission of Serge Mol and publisher EIBUSHA).

Invisible-Armor_Serge-MolQ: What is your book Invisible Armor, An Introduction to the Esoteric Dimension of Japan’s Classical Warrior Arts about?

A: In Invisible Armor, I introduce the reader to the little known, let alone understood, spiritual and esoteric dimension of Japan’s classical warrior arts. The invisible armor used for the title of the book in fact has two meanings. On the one hand it refers to the spiritual means of protection such as special rituals and even charms that as it were clad the user in an invisible “spiritual armor”. On the other hand however armor can also mean weaponry. Therefore “invisible armor” also refers to “invisible weapons”, such as spells and curses used by samurai and ninja alike to speed up the demise of their opponents. On a much larger scale, “invisible armor” also includes the methods used by the classical warlord to predict or influence the outcome of major battles, and which as is were make up the esoteric side of the art of war.

Topics that are discussed in this book are goshinpo, kujho, jujiho, spiritual and psychological weapons, methods of divination used to find auspicious days and directions for war, methods used to read the ki or energy of an enemy army, the fusui (feng shui) used when building castles and muany more. Over time these methods were embraced by the classical warrior traditions or schools (bugei ryuha) and became a part of their most secret teachings. In addition to introducing the various esoteric methods, I also provide more background information and the historical context in which they were used.

Q: What inspired you to write this book?

A: Already since I was a teenager I have been fascinated by Japan’s classical martial arts. Gradually my interest in them deepened. Whereas at first I was interested in the actual fighting skills and weapons, later on I became more and more interested in the historical background. However no study of Japan’s classical martial arts can be complete if one doesn’t at least make an attempt to understand the spiritual dimension that is inextricably bound up with these arts. Over the years I came to realise that both in the West and in Japan their are so many aspects of the warrior’s spiritual dimension that are either misunderstood or misrepresented that I felt compelled to write this book. With this book I hope to provide practitioners of the classical martial arts access to material that is normally not available in a Western language and thus help them deepen their understanding of the arts they are practising.

Q: Can you specify some aspects of the warrior’s spiritual dimension you feel are often misunderstood or misrepresented?

A: A first major misunderstanding I feel is that when addressing the spiritual dimension, the Japanese warrior, and especially the samurai figure is almost always automatically associated with Zen and Zen meditation. The same can be said about Japanese martial arts. One is made to believe that the heroic acts of the warrior are to be attributed to his practice of Zen meditation. This however is incorrect. Whereas I do not dispute that Zen started to play a more prominent role in the education of certain warriors, especially in the Edo period, which was a period of relative peace, prior to that, in the war plagued periods of Japan’s history, the warrior relied heavily on the spiritual methods borrowed from esoteric Buddhism (Mikkyo) to mention but one example, and worshipped various warrior deities and Buddhas. On a personal level, he used protection rituals, good luck charms, and even spells to ward off evil, or curse his enemies. At present such methods are often associated with the historical ninja figure. From the documents of some of the oldest existing martial arts schools however it becomes apparent that they were used by the bushi or samurai figure as well. On a much larger scale it can even be said that there was a whole esoteric dimension to the art of war. Warrior generals also used methods of divination and spells to predict and influence the outcome of war. If one studies some of the major works on strategy used by these generals and their advisors, and compares them to the secret manuscripts of ninjutsu, then it becomes apparent that ninja and bushi used the same esoteric methods and strategies.

Q: What were your sources of information?

A: I used a variety of sources, ranging from modern Japanese works on the subject, secret documents of the classical martial arts traditions, ninjutsu related manuscripts (e.g. Bansenhukai, Ninpiden, Shoninki, Inko Ryu Ninjutsu Kusetsu) to major works on strategy and historical chronicles (e.g. Koyo Gunkan, Shikansho, Bukyo Zensho). Also the testimony of living masters of both classical martial art traditions and of the religious schools the warrior’s esoteric teachings were based upon were most helpful. To get a better understanding of the original context of the Mikkyo based rituals such as goshinpo, kujiho(u) and so on I have consulted specialists in that field. I was for example fortunate in having the opportunity to talk to Miyage Tainen sensei, the present Gomonshu of Imperial Shogoin Temple in Kyoto, and the headmaster of the Honzan-Shugen school. Also I had frequent conversations on the subject of Shugendo and the deeper meaning of its various rituals with Shogoin’s reverend Jakkoin Kuban. I’m also most grateful to Otake Risuke, master teacher of the Tenshin Shoden Katori Shinto Ryu(u), one of Japan’s oldest martial arts schools, for his detailed explanation on the the application of Mikkyo based protection rituals used in his tradition, but also for telling me anecdotes about the usage of healing rituals and fudokanashibari.

Q: Was it difficult to access these sources, and how did you find them?

A: Some sources were more difficult to find and gain access to than others. Even in Japanese there are not that many specialised modern books on the subject, and those few that exist often only refer to passages in older works, but do not actual provide much explanation about them, leaving many questions unanswered. Often such works are limited to vague general explanations It was therefore necessary to directly access the older source material. Whereas it is relatively easy to find copies of works as Koyo Gunkan, Bukyo Zensho, Bansenhukai, Ninpiden, and Shoninki, others such as Shikansho proved almost impossible to find, even in some of the more important Japanese libraries and collections. With the older source material the problem is that they are not written in modern Japanese, and also that they use metaphors and symbolism which are not immediately clear if you are not already familiar with the subject. The same is true for the once secret documents of the various warrior traditions that I consulted to write this book.

Q: What were some of the obstacles you had to overcome to write this book?

A: A major obstacle was that the subject is quite complicated and requires a lot of knowledge of a variety of fields. Not surprisingly, the research for this book alone already took me many years. Another problem was that I somehow had to condense all the available information and then write in such a way that even for someone that is not a specialist in the different fields that are discussed, the text is still clear and interesting to read.

Q: Invisible Armor is also richly illustrated, was it difficult to find illustrations for your book?

A: Naturally for a book that deals with spiritual and esoteric matters it is more difficult to find illustrations than for a book about techniques or weapons. So yes, for some chapters it was actually very difficult to come up with illustrations. But I feel illustrations can make a text more accessible and readable so I went to great length to find suitable ones for each chapter.

Q: How did you find the right illustrations?

A: Already when I was writing the chapters I had a pretty good idea of what I wanted to use. So I looked trough my own collection of documents and prints and made a first selection from these. For material I didn’t have in my own collection I got the help from some teachers and friends, who were more than willing to provide material for me.

Q: You have lived in Japan for several years, was this helpful in your approach of the subject?

A: Most definitely. I feel having been immersed in the culture and history of the country may have helped me gain insights that would have been difficult to get otherwise. For many years I have actually studied classical martial arts in Japan, and as a result have been directly exposed to some of the things I explain in my book. However to further enrich my personal experience, and understanding outside of the scope of my martial arts training, I have also participated in other activities as well. To test my mental resolve for example I have done hiwatari, or fire walking rituals, on several occasions. Also in my book I explain how the ancient capital of Kyoto was constructed in such a way that it was believed to be protected by the gods. Kyoto was my hometown in Japan, I actually know and have visited many of the places I mention in my book. Finally I might also add, that as a member of very traditional Kyoto family, I have been able to see Japan both through the eyes of an insider and an outsider. Although Japan has modernized rapidly, certain remnants of the past, some of which I describe in my book, are still present. In my wife’s family since many generations a book that contains information on how to make healing spells and charms has been preserved. And I have seen occasions on which it has been used in the recent past. Similar things can be found in the curriculum and scrolls of ancient martial arts traditions that I have in my own collection. Also often my wife and father in law inadvertently said things which I felt were useful for my book, and sometimes when seeing me write they even suggested other interesting topics that could be checked or discussed. I think all these factors made a positive contribution to my approach of the subject of Invisible Armor.

Q: Who should read your book, or who might benefit from reading it?

A: Naturally anyone is welcome to read my book, but it think it will be especially of interest to practitioners of Japan’s classical martial arts that want to discover an in the West little understood dimension of their art, as well as to enthusiasts of samurai and ninja history and culture in general.

(January 2009)

Additional links:

Articol preluat cu acceptul autorului de pe site-ul article is listed here with the permission of the author from ( )

Copyright © 2015 Serge Mol & All rights reserved.

Interview with Igor Dovezenski about his book „Conversation With The Students“

(Interview realised by most visited macedonian website in 2013

Igor-Dovezenski_bookEven in martial arts, when you know how to just give a stern look (however inefficiently), it leaves an impression when someone in Macedonia who decided to write and self-publish a book of 250 pages on this topic. At the beginning I was skeptical that this might be a confession in the style of „how I became a ninja“, but I quickly changed my mind – Igor might know to handle the katana, but he also knows how to transfer the experience from these martial arts.

Since the book is titled „Conversation With…“, we are going to introduce the book through a conversation. Important: none of the participants were harmed during this interview.

1. To someone who isn’t acquainted at all with traditional Japanese martial arts, this book is likely read as an autobiography of someone who is deep into them, but also as a chronicle in the social context where they developed in Macedonia. For those who are versed, it’s a reminder of their history, foundations and spiritual background. Whom were you addressing when you were writing this book, to the first, the second, or to someone else?

The book is written on an easy and clear way, so that anyone who gets in touch with it, could easily understand and get to know the traditional Japanese martial arts, known under the common name of koryu bujutsu. Where Japanese terms are used, they are explained with footnotes, and again we get the impression that the book is written for a wider audience.

Regarding the question whom I address, I have to say primarily to my students. They are those people that follow the teachings for classical Japanese martial styles for years, that were developed a few centuries ago in The Land of The Rising Sun and that have one and only purpose – to (self)improve us in any field of life.

2. What arts exactly are we talking about? Can they work as they do in the original context, regarding the cultural differences between Japan and Macedonia? At the same time, are they being modernized in Japan itself, seeing that some of them are a few centuries old?

I had that fortune (or misfortune) of being the first Macedonian (and for now the only one) that brought the classical Japanese martial arts in Macedonia. I say fortunate, because I couldn’t imagine my existence without bujutsu, and misfortunate because the whole burden and responsibility for their correct transference lies on my soul. I don’t think of myself as a teacher, only as a medium where the words and techniques of my Japanese teachers flow through, that in fact are the heirs of the martial schools that we talk about.

I am a representative of about 10 koryu (classical martial traditions), among them for the oldest documented Japanese school – Tenshin Shoden Katori Shinto ryu.

The cultural differences between Macedonia and Japan are not that big to prevent somebody to dedicate themselves to the legacy of the Japanese teachings, among which their martial traditions. The functionality of the martial arts is timeless, because it’s not only about techniques of combat and forms, but a philosophy of living that is applied in various situations in everyday life. The principles that are taught through bujutsu, can help resolve any conflict. To be skillful means to win on a higher level. Before any verbal conflict arises. Physical combat remains always the last option, after all other options are depleted, but even then, the person who pursues perfection will act consciously and with a desire to save the life and the integrity of his opponent. Exactly here we can see the greatest difference between the modern and the traditional martial arts. Our purpose is not to hurt the attacker, but to face his bad intentions and make him see that the violence produces more violence, that in turn isn’t bringing any good.

Classical Japanese martial arts aren’t going to be modernized, especially because the heirs (known under the synonym soke) have the task to keep the pureness and the originality of the first founder (known under the term ryuso). But that doesn’t mean that they are not applicable at all. The principles, the laws and the ways to move the human body are the same. The way of thinking remains unchanged. As long as you learn how to avoid the attack with making a step to the side, it doesn’t matter whether you will be attacked with a fist or with a cold weapon. In bujutsu, the weapon is considered an extended arm, or as a tool to shorten the distance between you and your opponent. The laws of physics are always the same. If you learn how to defend yourself from a classical medieval weapon, you will be capable to move adeptly and to predict the attackers’ next move.

3. Can you, as a teacher, recognize in advance personality or physical traits that could make somebody a „ninja“? Does this popular term is close to what you learn in the „dojo“? What are those traits?

Maybe many of you will be disappointed when they hear that the term ninja is pretty new and made popular by the Japanese pop-subculture that has its rise in the `30s in the last century. Afterwards, in the `80s the same was transferred to the west and vulgarized by Hollywood, afterwards by the Hong Kong film industry where the ninjas are represented as assassins or sorcerers that turn into various animals, or disappear with a clap of the hands. That damage will always remain visible, and the term „ninja“ is going to be used in a degrading manor.

In history, the ninja were famous by several names, but mostly they were called „shinobi“. Regarding their role in the social life in Japan, they belong to the lowest warrior class (bushi) whose purpose was gathering information about their enemy, but also to perform different diversions, and sabotages in the lines of the enemy army. Compared to a modern profession, I could say that they are something in between military intelligence and members of the small teams of scouts of the professional army units.

At the end, to answer the part about recognizing the personality and physical traits of the potential „candidates“ for a ninja. The biggest part of the people that enroll in my dojo, don’t have the idea of accomplishing some super-results that will draw them nearer to the capabilities of the Japanese „ninja“. In fact, many come for recreation, so they can relax from the everyday responsibilities, as well as to improve their health through improving their physical and psychological stamina. Although, with time, many of them show greater interest for the history and the tradition of the Japanese martial arts, and with that starts the Path that cannot be left easily. After many years of running a dojo, I can distinguish the serious practitioners with great certainty, that see differently to what I teach and that one day will become masters to the arts they practice.

4. What movie would you recommend that has a good combination of action, but also a correct depiction of the Japanese martial arts (without showing off and Hollywood tricks)?

Only in the movies of Akira Kurosawa and similar that I would call „Japanese classics“, where the spirit of the time when the Japanese warriors existed, known as samurai and ninjas, can be captured. Whatever comes from Hollywood is a perversion of the history of the Far East, with purpose to earn bigger revenues in the cinemas’ box offices through luring a greater audience.

5. Recently you’ve been to Japan for the first time. What kind of impressions did you bring back?

If I start talking about that, I will have to „knit sheets“ that the readers of „BookBox“ would hardly have the time and the desire to read to the end. I can only confirm something that I’ve heard from my mentors, which is: anyone that trains hard and with a dedication can become a good and skillful warrior. But if someone wants to really understand the tradition and the culture of Japan, it is necessary to travel there and to train in the dojos of the Japanese teachers at least for a few weeks.

You can contact Igor by this mail (, and the book can be found here (

Articol preluat cu acceptul autorului de pe site-ul article is listed here with the permission of the author from (

Copyright © 2015 Igor Dovezenski & All rights reserved.

The Honourable Second: Forensic evidence of medieval kaishaku in seppuku

Articol de: Randy McCall, Shoshin Yama Ryu Iaido, Canada

Within the practice of modern iaido and other Japanese sword arts, there remain katas which echo a solemn duty any samurai could be called on to perform. A duty which required the utmost in swordsmanship skill, precision and control.

I am speaking of  kaishaku, the act of being the assistant or “second” to a samurai who is committing ritual suicide by seppuku.  A samurai appointed to act as second was known as kaishakunin. While some translators have rendered this as “executioner”, traditionally the kaishakunin’s purpose was to relieve the suffering of the samurai committing seppuku by full or partial decapitation.  For reasons explained in the following section, most Japanese sword arts at one time trained their students in this act.  These practices survive today in specific kata, taught with a serious mind, requiring extreme focus and control by the student.

History and background of seppuku and kaishaku

The act of seppuku consisting of making two separate major cuts across the abdomen;  as such it was extremely painful.  So much so, the aid of a second was considered mandatory so the samurai would not disgrace themselves by being unable to finish.  Seppuku was used for a variety of reasons:  To prevent shameful capture (and torture) in battle;  To restore one’s honour if a crime or grievous error had been committed;  As a way of protesting the action of a superior;  and, in much later times, it was used as a judicial sentence for some crimes.

In early periods, a kaishakunin would wait for a signal from the samurai that they wished “assistance”; by historical tradition, this was signaled by the samurai bowing their head and exposing their neck.  In later, perhaps more merciful times, the doomed samurai would bend their head just in reaching for the knife, and their second would act.

Historic seppuku recreation

Posed 19th century photograph of seppuku by actors

The task of being kaishakunin was not an easy one.  While some clans did indeed have official kaishakunin –  samurai selected and retained for their skill with the sword –  there was always a possibility that bad fortune could force a samurai into taking the extreme measure of committing seppuku.  Thus, potentially any samurai could be called on to act as second for another.  In many cases the samurai committing seppuku would ask family members, comrades or friends to act as their second.

In acting as kaishakunin, the second was required to be extremely precise with their cut, wishing to prevent suffering and loss of honour.  On the other hand, the kaishakunin themselves could be disgraced by not fulfilling their role, by displaying poor cutting skills.   Considering the emotional stress a kaishakunin must be under, that the person they were acting as second for could potentially move (perhaps involuntarily) at any time, the difficulty of their task was monumental.  In addition to this, the custom was that the kaishakunin should not totally decapitate their primary — as only criminals had their heads completely removed.  The kaishaku was required cut through the neck vertebrae and vertebral artery and not much further.

This task was so difficult that Yamamoto Tsunetomo, the noted author of Hagakure, considered by some to the one of the defining volumes on what it was to be samurai, comments:

“From ages past it has been considered ill-omened by samurai to be requested as kaishaku. The reason for this is that one gains no fame even if the job is well done. And if by chance one should blunder, it becomes a lifetime disgrace.”  Hagakure

Thus samurai trained extensively in this ritual, preparing should they be called upon to fulfill the role.  By way of demonstration, in the following video a practitioner demonstrates various forms of kaishaku taken from a range of koryu (older teachings, normally existing pre-modern era).  In many of the kata you’ll note an sudden stop to the main cut;  this displays the precision necessary to function as kaishakunin, as described.

The act of kaishaku and forensic evidence

(Note that all the papers linked to in this section contain extensive forensic photographs, medical diagrams, measurement charts and other information.  Please refer to the papers if you wish to access this data)

One of the seminal forensic anthropological papers on this topic is: Note on the Technique of Decapitation in Medieval Japan,  by Dr. Morimoto Iwataro.  In his paper he discusses his examination of two sets of remains, an in particular their skulls, from the digs of  Muromachi period (14th century) ruins in Kamakura.   He notes that in each of these cases it is the neck vertebrae which are cut, with no other injuries present, indicating this was the cause of death.

In each of the two cases, Dr. Morimoto notes cuts into the 3rd or 4th cervical vertebrae, which would have severed the spinal nerve column and vertebrae artery, thus being a lethal cut:

“Judging from the shape and inclination of the injured surface, the sharp edge of the sword seems to have cut deep into the vertebral body in an oblique direction from the lower posterior right to the upper anterior left, and come to a full stop around the median line, associated with the secondary breakage at an area contiguous to the cut in the anterior left part of the vertebral body… …The present observations make it quite clear that the sword generally cuts deep into the cervical vertebral column and stops short within it. It is, however, highly possible that this halfway cut could put the convicted person quickly to death, because the sword would sever not only the spinal cord, but also the right vertebral and common carotid arteries. Old Japanese tradition said that the anterior skin of the neck of the convicted person should be left intact at the time of decapitation… …The author’s material indicates that the halfway-cut method of decapitation had been adopted not only in the recent Edo, but also in the medieval Muromachi period of Japan.”

In each case he also  finds evidence of a secondary cut from the front, which would have been made postmortem to remove the head.  The linked paper includes photographs of the remains and medical diagrams displaying cut positioning.

In another paper: A Decapitated Human Skull from Medieval Kamakura, Dr. Morimoto, joined by Hirata Kazuaki, examine another set of remains from the Murimachi period, which display cuts on the skull indicating severe “sharp force” wounding.  In a previous article we discussed definitions of sharp force wounds, which include:    Cut Marks:  shallow lines on the surface of bones;  Peeling or Shaving:  where bone fragments are peeled from a bone, indicating a strike at an angle;  Point Insertion:  a penetrating injury through the bone, often elongated or triangular;  Slot Fracture: a wide groove below which the bone is fractured;  a cut into but not through the bone;  and Chop Marks:  the complete cut of a bone.

In this case, analysis of cut and chop marks on the skull allowed them to deduce that the person was suffering multiple wounds, but that the lethal cut matched the description of a kaishakunin cut, as in the previous paper.  This being made from behind, oblique to the neck, severing but not cutting through the spinal column.  The paper’s authors go so far as to suggest:

“The decapitated male may have been a seriously wounded warrior, or samurai, who had given up all hope of living, and was then assisted in committing suicide, either by his wish, or an order as a result of an unavoidable circumstance. In Japan at that time, the execution of a samurai was considered a disgrace, thus suicide by sword was viewed as an honorable way of dying. After the identification of the head, which had been separated and taken away from the body, it was buried at the Yuigahama Cemetery in Kamakura. At any rate, the observations obtained clearly show that the sword for decapitation in the medieval Kamakura passed deep into the cervical vertebral column from the right rear, and yet came to a full stop within the bone after severing the spinal cord and the right vertebral artery, putting him to death.”

Finally, a dig at Osaka Castle uncovered remains believed to date from the 1614 Osaka Winter War.  The Winter Seige of Osaka was one of a series of battles launched by the Tokugawa shogunate against the Toyotomi clan, ending only in the total annihilation of that clan.  In their paper: Human skeletal remains from the Osaka castle site in Japan: metrics and weapon injuries, Nagaoka Tomohito and Abe Mikiko report examining two sets of remains — one male, one female — for both anthropological types and weapon damage.

On the male they found multiple wounds, including the indications of the partial decapitation used by kashakunin:

The second cervical vertebrashows two injuries. First, theright inferior articular process of the second cervical vertebra was injured in a direction from upper posterior to lower anterior (Figure 3d). Second, the decapitator seems to havecut deep into the right superior articular processes of the second cervical vertebra in a horizontal direction from right posterior to left anterior with the sharp edge of the sword(Figure 3e). The present observations make it quite clear that the sword cut deep into the articular process and stopped before the dens (Figure 3e). These cuts could rapidly kill a person, because the sword would sever not only the spinal cord but also the right vertebral artery. In the Japanese way of decapitation by sword, the anterior skin of the neck of a convicted person should be left intact following decapitation by a halfway cut (Morimoto,1987; Morimoto and Hirata, 1992). The present observationssuggest that the halfway cut method of decapitation had been adopted during the WinterSiege of Osaka

This then demonstrates the use of this technique spread over several centuries, and in to the Edo Period.


Articol preluat cu acceptul autorului de pe site-ul article is listed here with the permission of the author from (

Copyright © 2013 Randy McCall & All rights reserved.

“Kako, Genzai, Mirai” – Dr. Kacem Zoughari intervievat de William Ustav

Interviu realizat de William Ustav, Hirameki Dojo – Stockholm, Suedia

William Ustav a realizat un documentar de 40 de minute cu Dr. Kacem Zoughari in care acesta discuta in profunzime despre diferitele metode de transmitere (“den”) a artelor martiale clasice japoneze, incluzand disciplina ninjutsu. In stilul sau caracteristic, Kacem vorbeste despre terminologia caracteristica artelor martiale clasice, tipurile de transmisie, deasemenea despre importanta pe care o au astazi texte de referinta pentru ninjutsu precum Bansenshukai, Shōninki si Ninpiden, subliniind diferenta asupra perceperii si intelegerii acestora in contemporaneitate fata de momentul redactarii lor.

Asa cum precizeaza si autorul, titlul interviului subliniaza faptul ca metodele de transmitere a informatiei din vechime sunt perene, fiind la fel de utile astazi ca si in trecut, putand fi adaptate si in viitor daca transmisia este pastrata nealterata si se bazeaza pe onestitate si adevar.

[youtube height=”480″ width=”853″][/youtube]


Documentarul este produs de William Ustav (muzica de Rannar Sillard, cu multumiri catre Cecilia Andrén, Brandon Alvarez si Martin Fujan). William Ustav practica Bujinkan Budo Taijutsu in cadrul Hirameki Dojo din Stockholm, Suedia, sub indrumarea lui Kacem Zoughari, reputat cercetator in istoria artelor martiale clasice japoneze, cu un accent deosebit pe conservarea si transmiterea ninjutsu-ului asa cum este el pastrat in Japonia de catre Soke Masaaki Hatsumi (conducatorul organizatiei Bujinkan) si Shihan Tetsuji Ishizuka, maestrul sau direct si unul dintre cei mai in varsta elevi ai lui Soke.

Interviu preluat cu acceptul autorului/This interview is listed here with the permission of the author.

Copyright © 2014 William Ustav & Hirameki Dojo. All rights reserved.

Interviu cu Kacem Zoughari, 2009

Articol de: Cristian Laiber, Bujinkan Shidoshi, Bucuresti, RO

Reporter: Am auzit ca recent ati terminat Doctoratul dumneavoastra in studiile japoneze, asa ca acum sunteti Doctor Zoughari, nu este asa?

Kacem Zoughari: Da, acum sunt Doctor, dar n-am vindecat pe nimeni! Am terminat Doctoratul dar niciodata n-am alergat d upa acest titlu, cel mai important lucru a fost sa termin munca inceputa. Acest lucru a fost cel mai important pentru mine. Doarece au fost sase ani de studiu si o multime de lucruri s-au intamplat in interiorul familiei mele in acest timp si a fost o perioada teribila, chiar dura. Dar in acelasi timp s-au intamplat si lucruri bune deasemenea, am intalnit o multime de lume. Nu este o mare realizare, pentru mine este doar inceputul. Asa ca atunci cand lumea zice ” Dr. Zoughari” ma simt un pic timid, eu nu ma gandesc la mine insumi ca un doctor, sunt doar un cercetator despre Japonia. Dar multumesc foarte mult.

R: Ne puteti spune despre titlu tezei si scopul cercetarilor dumneavostra?

KZ: Am schimbat titlu de doua ori! La inceput titlul a fost: ” Istoria, Adevarul si Structura Artelor Martiale”, si deoarece am muncit mult cautand, adunand documente vechi si intalnindu-ma cu maestrii, unul din mentorii mei de la Universitate, un profesor, a spus ca ar fi frumos sa numesc aceasta munca “Traditie a Miscarii”, asa ca am zis ok si in franceza lucrarea a devenit “Traditia Miscarii in Scolile Clasice de Lupta Japoneze bazate pe documentele vechi”. Nu am folosit cuvintele “arta martiala” deoarece am parcurs documente si studii unde aceste cuvinte nu existau.

Toate studiile mele sunt despre tehnica de lupta si de folosire a armelor in si in afara campului de lupta. Asa ca am folosit cuvantul Heiho (sau Hyoho actual), pe care lumea il interpreteaza gresit ca “strategie” dar este mai profund decat atat – este fiecare aspect al razboiului si a luptei, incluzind strategie bineinteles dar de asemenea tactica, lupta cu mai multa lume, conducerea pe campul de lupta, toate planurile de razboi, numarul de soldati, mancare etc, etc. – asa ca heiho in sine inseamna o multitudine de lucruri. Si cuvantul a venit din China asa ca a trebuit sa inteleg acest cuvant primar. Chiar si cuvantul “Budo” care este un cuvant vechi, au mai trebuit sa treaca 8 sau 9 secole pana a inceput sa fie folosit. Nu a fost niciodata folosit in documentele din perioada Statelor Razboinice; lumea a inceput sa foloseasca cuvantul”budo” in era Meiji. Asa cum am spus, titlu tezei mele este: ” Traditia Miscarii in Scolile Clasice de Lupta ale Japoniei bazata pe documente antice”. Cuprinde 800 de pagini si este structurata in 3 parti.

Prima parte este intitulata”Maestrul” si se ocupa cu istoria si contextul istoric, primele documente, viata maestrilor, initierea in artele martiale, cum si de ce, daca putem traduce “ryu” ca “scoala” etc. etc. Asa ca este o foarte adanca investigare in domeniu, folosind o multime de cronici istorice si familiale pentru a prezenta contextul si cum un maestru poate antrena un discipol mai mult decat altul. De asemenea se explica si transmisia.

Al doilea capitol se numeste “Densho” ori transmisia documentului. In aceasta parte explic cum sa citesti un document, scopul documentului, descrierea acestuia si deasemenea lucruri care nu sunt scrise, care sunt cheile de a intelege ceea ce este scris. Chiar si lucruri ca cerneala folosita si cum sa intelegi daca este chiar un document vechi sau nu. Arat diferenta dintre tipurile de documente pentru un succesor al scolii sau pentru un shihan etc. etc. Dupa aceasta fac o analiza a trei documente: Kage mokuroku, Shinkage Ryu Heiho moukoroku si Tsuki no Sho. Deasemenea, documentul Heiho no Kadensho. Explic aici pe care dintre ele il folosesc; Am folosit doar originalele sau copii dupa originale, nu versiuni in limba engleza sau franceza. Totul in japoneza, si chiar daca sunt 5 sau 6 versiuni pentru fiecare, am citit fiecare versiune tocmai in ideea de a fi capabil sa fac lucrurile cat mai corect. Binenteles, nu se ocupa numai cu kenjutsu – se ocupa cu fiecare arta martiala.

In final ultima parte, cea mai importanta, se ocupa cu miscarea: Forma si Structura. Care era maniera de miscare a unui maestru ca si Kamizumii Ise no kami, Yagyu, Tshukahara Bokuden, Hattori Hanzo, Izasa Choisai, Jion Nenami etc. etc. Care era acest tip de miscare? Ce a ajutat acesti maestrii sa atinga acea economie a miscarii? Un tip ergonomic a miscarii – foarte eficient, foarte flexibil chiar si atunci cand erau foarte batrani si cum puteau face asta? Care e procesul? Fiziologic, pshihologic? Si eu explic asta.

R: Pentru oricine interesat de artele martiale a face cercetari ca acestea suna ca o cariera de vis dar in realitatate a fost o munca foarte grea, de exemplu banuiesc ca ati avut nevoie sa atingeti un nivel ridicat in limba japoneza inainte de a incepe cercetarea asa cum trebuie?

KZ: Da, este adevarat. Am inceput studiile despre Japonia la Universitate in 1994, dupa cea de a doua mea calatorie spre Japonia. Inainte de aceasta am avut ceva experienta invatand de unul singur, apoi cu o tanara japoneza. Dar felul in care ea imi preda nu m-a incantat asa ca i-am spus ca as vrea sa invat japoneza din cartile de arte martiale dar chiar nici ea, fiind japoneza, nu putea sa le inteleaga! Am lucrat la kanji in felul acesta. Si chiar si atunci cand am inceput studiile japoneze…Ei bine, daca spui “Vreau sa fac un studiu in artele martiale” majoritatea profesorilor te privesc ca un paria: “cine este acest tip, el crede ca o sa devina samurai sau ceva in genul” . Si daca folosesti cuvantul “ninja” este si mai rau. Asa ca am avut o multime de obstacole, chiar munti de obstacole.

Oricum, am avut ocazia sa lucrez si mai mult ca sa am acces la multe lucruri deoarece cunosc unii oameni si am avut de munca mult, foarte mult. Am primit o bursa de la Departamentul Francez al Afacerilor Straine numita “Lavioisier”, o bursa foarte importanta, foarte greu sa o primesti. Din acest punct am inceput sa merg in Japonia mai mult si sa fac multe lucruri. Asa ca este multa munca, trebuie sa cunosti nu numai kanji dar mai multe tipuri de kanji, cele foarte vechi, trebuie sa cunosti kanbun – Japoneza clasica(chineza), sa stii istorie, budism, sociologie – multe lucruri. Deoarece cand citesti un document vechi, cand citesti documente legate de artele martiale ai nevoie sa fi pregatit sa ai habar despre o multitudine de lucruri pentru a nu gresi.

Deasemenea, ce este foarte important este sa scoti prejudecatile, sa scoti afara ideile fixe despre artele martiale. Acest lucru este foarte dificil pentru majoritatea oamenilor, cand vor sa faca cercetare pe artele martiale ei vor sa evidentieze faptul ca maestrul lor ori scoala lor este cea mai buna si orice altceva este stupid. Ei uita contextul si nu au destula obiectivitate, nu-si iau destula distanta; cand esti un cercetator tu trebuie intotdeauna sa fi impartial si sa prezinti faptele, doar faptele. Binenteles ca sunt interesat de legende, mituri si alte lucruri de genul asta dar ceea ce este mai important pentru mine este ceea ce exista cu adevarat, cum functioneaza si daca il putem pune in conexiune cu altele. Si in universitate este in felul acesta; este foarte greu sa devii un student pe artele martiale, nu exista clase de arte martiale, a trebuit sa fac totul chiar eu : sa pregatesc metodologia pentru a cauta documentele, sa gasesc documentele care sunt autentice – nu ceva scris de oricine si cumparat in Jimbocho sau la orice magazin din Japonia si spus despre el ca “acesta este ce mi-a dat maestrul” . Nu, nu, trebuie sa intelegi, trebuie sa testezi, trebuie sa stii despre Carbon 14 si lucruri ca acestea. Altfel, nu este cercetare.

Vreau sa spun ca pentru teza mea am citit peste 200 de carti si nu numai pe Yagyu sau Shinkage Ryu ; dar deasemeanea ai nevoie sa studiezi Tenshin Shoden Katori Shinto Ryu, Kashima Shinkage Ryu, scoli de jujutsu ca Takenouchi Ryu, Shosho Ryu, toate scolile principale, toate. Trebuie sa ai cunostinte despre orice, ca sulita, orice. Si deasemenea sa cunosti obiceiurile razboinicilor din acele timpuri, felul de a lupta, hainele, armura, ce tipuri de sabie, istoria sabiei, munca bijutierului. Multe lucruri.

R: O anume scoala pe care in particular ati studiat-o in detaliu este Shinkage Ryu. Practicantii de arte martiale din ziua de azi poate nu sunt familiarizati cu ea, ne puteti spune cate ceva despre aceasta scoala?

KZ: Da, este adevarat ca atunci cand am inceput teza mea am avut nevoie de documente, dar deasemenea insemnari reale – fapte istorice care nu pot fi puse la indoiala, care sunt indentificate si acceptate de catre lumea academica. La inceput in Japonia – daca sunt acceptate in Japonia sunt acceptate oriunde in alta parte. Asa ca trebuie sa ai acces si sa fi capabil sa gasesti documentele despre care nu exista nici o confuzie, despre cine le-a scris si ce sunt.

Cea mai buna scoala, cu cele mai vechi lucruri este Shinkage Ryu, avem scrierea Kamizumii Ise no kami, dar despre maestrii anteriori ca Tsukahara Bokuden, Matsumoto Bizen no kami, Iasi Chozanshi – nu avem, sunt motive de ce nu avem, nici o problema, pot explica intr-o zi. Dar Shinkage Ryu are toate aceste lucruri, dar deasemenea trebuie sa fii atent la numele scolii, istoria scolii si documentele scolii pe care am mentionat-o. Asa ca Shinkage are aceste lucruri si partea buna este ca Shinkage Ryu, ca si familia Yagyu, are documentele care arata arta martiala, transmisia, intre trei perioade – sfarsitul perioadei Muromachi, perioada Momoyama-azuchi si perioada Edo, asa ca poti vedea cum se transforma lucrurile si cum se schimba.

Este foarte usor sa vezi bucata cu bucata si sa intelegi de ce miscarea s-a schimbat, de ce este mai joasa, de ce este mai inalta, de ce trebuie sa predai in acest fel etc.etc. Acesta este motivul pentru care am studiat Shinkage Ryu mai in detaliu. Bineinteles , daca voi face ceva pe jujutsu, si am facut foarte putin, este multa de studiat, ar fi pe Takenouchi Ryu, deoarece si ei au toate documentele, cel mai vechi Inka a fost scris in 1580, ceva de genul. Dar ce au dat ei nu este indeajuns, dar este un exemplu bun de cercetare in jujutsu. Si acesta este unul din lucrurile la care muncesc acum.

R: Multi dintre noi au probleme cu engleza veche, Shakespeare, Chaucer, etc. Cum puteti asigura acuratetea traducerii din japoneza veche, cand nici japoneza moderna nu este limba nativa a dumneavostra?

KZ: Asta fac in Franta! Va spun din nou, sunt foarte bucuros sa fiu scolar pentru aceast lucru si sa urmez o metodologie cu acuratete si in profunzime in unversitatea mea din Franta, INALCO – la fel si in Japonia. Impreuna cu acestea ai nevoie de un standart foarte ridicat al citirii – ai nevoie sa cunosti limba si fiecare cuvant si vreau sa spun al perioadei cand documentul a fost scris.

Cand esti constient de acestea in traducerea ta, vei fi mai profund. Intelegi de ce? Deoarece cand traduci japoneza veche in engleza sau franceza moderna de azi, este problema ta daca vrei sa faci comercial o multime de lucruri dar vei rata o mare parte a scolii, vei pierde o mare parte a explicatiilor. Cateodata este la fel si in franceza veche, multi oameni nu folosesc vechea franceza dar trebuie sa fii pregati deoarece cred ca trebuie sa intelegi pe acel ce a scris un document sau o carte si trebuie sa ai acelasi nivel inalt al limbajului folosit. Si ca sa explici trebuie sa ai o gramada de multe adnotari sau alte lucruri pentru asta, asa ca eu cred ca este foarte important daca nu vrei sa pierzi multe lucruri din vedere.

Deoarece, de exemplu, pentru japoneza exista kanji, noi folosim cuvinte, japonezii folosesc ideograme – un singur kanji poate insemna multe lucruri si cateodata un maestru poate crea propriul kanji si sa ii dea propriul inteles asa ca daca nu esti atent la acest lucru…esti pierdut… . Daca traduci doar numele tehnicii asa cum este, este o mare greseala – inainte de tehnica este o miscare, cateodata numele tehnicii nu avea nici o legatura, nici o legatura cu tehnica in sine. De aceea ai nevoie sa ai o imagine a maestrului si sa ai o relatie cu maestrul iar dupa aceea depinde de gradul relatiei. Intotdeauna depinde de gradul relatiei, nu este pentru ca fiecare merge la sursa ci pentru ca maestrii au sursa in inimile lor si in intreg corpul.

De exemplu, vedeti aceasta apa? Sa zicem ca acesta este sursa pe care o cautati, noi suntem patru sau cinci persoane si luam aceasta apa pura, acesta apa clara despre care ai stiinta si o bem – deja apa este amestecata cu respiratia ta, cu pielea ta si altele si se transforma, se tranforma devenind una cu tine, a ta. Este inca apa, inca e in forma lichida dar devine a ta : nu mai este apa pura de la inceput. Cand bei si sta pura, de aici, pana aici, pana aici (prin corp) este extraordinar. In acelasi mod ar trebui sa fie transmisia si asa a si fost. Binenteles ca se tranforma dar asa este – inca lichida.

R: In discutiile despre Koryu si Kobudo unii oameni pot regasi si kobudo okinawaian – antrenamentul cu armele din Okinawa, dar este ceva diferit, nu e asa?

KZ: Da, este complet diferit. Marea majoritate practica ceea ce numesc ei “arta martiala” venind din traducerea cuvivantului”Bugei” – “bu” razboi si “gei” arta, arta martiala. Dar problema este ca majoritatea oamenilor care vorbesc despre arta martiala au ca experienta Judo, Kendo, Karate, Aikido, Shorinji Kenpo – lucruri care au fost create in epoca Meiji, in momentul cand japonezii invatau multe de la vestici (occidentali), chiar si modalitatea de folosire a corpului din Vest.

Si modalitatea de folosire a corpului practicata in judo, kendo, karate, aikido a fost puternic influentata de modalitatea de miscare din sporturile din Vest. Toate aceste discipline au fost tranformate in sport iar apoi au fost dezvoltate in lumea academica, universitati. Si nu ai oameni practicand koryu ci in special oameni care au o puternica experienta in judo, karate, kendo, aikido. Koryu si aceste”sporturi-martiale” sunt complet diferite – modalitatea de miscarea corpului este diferita. Este de asemenea important sa mentionam faptul ca cuvantul “koryu” este si el nou, la fel ca si cuvantul “kobudo”. Au fost create in epoca Meiji (mai precis in perioada Taisho), cu scopul de a face diferenta dintre ceea ce vine din trecut, care nu mai este de actualitate si ceea ce este nou si mai actual (n. tr. – este vorba de considerarea artelor martiale vechi de catre noile autoritati japoneze din acea perioada ca fiind “depasite” in contextul modernizarii accelerate a Japoniei ). Inainte, in epoca Edo de exemplu nu se foloseau aceste cuvinte.

Ce vrem sa aratam ca este kobudo… . Avem kobudo, gendai budo, care inseamna arte martiale moderne – judo, kendo si tot ce este nascut in epoca Meiji, kobudo cuprinzand lucrurile dinainte, intre perioada Muromachi si Edo; Muromachi, Momoyama–azuchi si Edo (Murimachi este secolul 14, Momoyama-azuchi este secolul 15 si Edo secolul 16 dar si perioada Edo este impartita in doua: prima parte si a doua parte, la fel si Bakumatsu – sfarsitul perioadei Sogunatului Tokugawa).

Asa ca ai mai multe tipuri de scoli vechi, fiecare cu propriile caracteristici: unele sunt create in epoca de pace, altele intre epoca de pace si cea a statelor razboinice, altele chiar in perioada statelor razboinice. – toate acestea sunt numite koryu, care se traduce prin “scoala veche” sau mai exact “clasica”. Deci ce vreau sa spun prin koryu: tot ceea ce este creat inainte de judo, karate, kendo, aikido.

De exemplu in judo Kano sensei a preluat mult din Kito Ryu si Tenshin Shinyo Ryu, la inceput mai mult din Tenshin Shinyo Ryu iar mai apoi din Kito Ryu. Aceste scoli fac parte din koryu, sunt scoli clasice dar ele sunt complet diferite de ceea ce este judo-ul acum si chiar inainte. Deoarece ceea ce a avut Kano a fost o foarte limitata transmisie a acestor scoli, chiar daca a studiat mult si a fost un om inteligent, dar ceea ce urmarea el era crearea unui sistem educational. Asa ca judo = gendai, kobudo= Kito Ryu si Tenshin Shinyo Ryu. Acelasi lucru s-a intamplat si cu jujutsu modern si jujutsu din timpurile vechi.

Referitor la Okinawa, ceea ce s-a intamplat acolo este un pic diferit, kobudo de acolo nu este atestat de documente deoarece Okinawa a fost o punte diplomatic, de schimb, intre Japonia si China. Asa ca nu ai multe documente despre razboi in Okinawa, a fot intotdeauna un loc al diplomatiei, un loc unde oamenii veneau sa faca comert, a existat o ambasa chineza acolo etc etc. Iar in secolul 16, clanul Shimazu, samurai foarte putenici care aveau o reputatie de a fi razboinici neinfricati si darji, au invadat Okinawa si nu exista document care sa ateste ca s-au folosit unelte de tarani care sa lupte impotriva razboinicilor, soldatilor – in Okinawa nu exista asa ceva. Binenteles, aveai o curte de nobili dar majoritatea celor care practicau karate erau tarani ori negustori bogati – complet diferiti de razboinici, ei nu erau soldati, nu asta era meseria lor. Asta nu inseamna ca ceea ce faceau era gresit, era chiar de foarte bun nivel, o autoaparare foarte eficienta, dar nu ceva care sa folosesti pe campul de lupta. Mai tarziu, unii dintre ei au folosit unelte, unelte de tarani, unelte de munca pe post de arme si au numit acest lucru kobudo.

Dar cuvantul “budo” nu se potriveste cu karate, este complet diferit, budo inseamna “calea razboiului”. Binenteles, unii oameni au tradus budo “calea de a opri razboiul” sau “calea de a opri halebarda” dar “razboi” inseamna ce se intampla pe campul de lupta, ucidere. Asa ca trebuie sa intelegi mai intai natura cuvantului, evolutia si definirea sa, sa fii atent la contextul unde s-a folosit, deoarece lumea din zilele noastre foloseste cuvantul budo cum vrea ea. In incercarea de a fi mai explicit in mod general: judo, karate, kendo, aikido – acestea sunt gendai budo – devenite in zilele noastre sporturi martiale sau “arte martiale tranformate in sport”, in care ai reguli, modalitatea de miscare este complet diferita, nu este facuta pentru ucidere, binenteles poti rani dar este ok, nu exista arme, in aikido se foloseste jo (baston de 1.20 m) si ken (sabie) dar destul de rar. Bineinteles ca unii inca mai practica jo si ken, in special cei care au practicat pe ramura lui Morihiro Saito, ai deasemenea maestrii care practica iai, judo, karate si studiaza acestea pentru a studia aikido mai in profunzmie etc etc. Bineinteles ca in iaido se foloseste sabia, dar numai pe o singura parte, cele mai multe forme sunt fixe, chiar si daca sunt multe scoli de iai dar au competitii, aproape totul este axat pe etica, pe ceremonial – acesta este adevaratul gendai budo.

Cand incepi sa vorbesti despre koryu incepi sa vorbesti despre ceva care nu practica multa lume – un maestru, trebuie sa urmezi un ordin, tehnicile sunt destul de vechi..cateodata se pot schimba un pic…sistemul de gradare este inca cel din perioada Edo, ceea ce numim Menkyo Shiki sau Menkyo Seido. Acest sistem este urmatorul: mokuroku, chu mokuroku, dai mokuroku, menkyo kaiden, apoi devii shihan si iti deschizi propria scoala. Asa ca este diferenta, una este o scoala clasica, inainte de perioada Meiji, inainte de secolul 18 si una este o scoala dupa secolul 18. Imi pare rau daca a fost prea multa informatie dar sunt multe de spus.

R: Vorbind despre menkyo si menkyo kaiden, vedem des oameni care clameaza aceste titluri. Ne puteti spune cate ceva despre acest lucru si ce tip de documentatie si licentiere in mod traditional ar trebui sa vina cu aceste titluri?

KZ: E o intrebare foarte buna. Chiar ma ocup de acest lucru in teza mea si mi-a luat cam 20 de pagini si 50 de adnotari. Mai intai, cea mai veche atestare data de un maestru unui discipol nu a fost menkyo, a fost Inkajo, sau Inka, venind de la Injin koka no ryaku folosit in budism, in special in budismul esoteric – exista o multime de documente in acest sens. In budism se obisnuieste sa se dea o “atestare a transmisiei”, de la maestru la discipol care sa certifice ca acel elev a primit invataturile budiste si devine astfel la randul sau un maestru. Cei care practicau artele martiale aveau nevoie sa foloseasca si ei ceva in acest sens, asa ca au facut acelasi lucru ca in budism si vedem astfel influenta religiei in artele martiale. Prima expresie pe care o avem in Japoneza este Inka, inka inseamna doar”atestare” – este un certificat, atat, nimic mai mult. El atesta ca ai vazut anumite lucruri si maestrul care ti l-a dat crede ca ai nivelul sa le intelegi. Dar problema este (si acest lucru este din secolul 14, in budism din secolul 10 ) ca in artele martiale cea mai veche transmisie este Ichinin, Ikoku inka sau Hitori Ikoku inka – care inseamna o atestare pentru un singur om intr-o anumita provincie. Aceasta atestare a fost scrisa de Kamizumii Ise no kami, iar una mai veche de 1566 nu avem. Asa ca atunci cand citesti acest document poti intelege transmisia in toate modurile; problema e ca uneori maestrii aveau nevoie de bani, aveau nevoie sa manace si uneori vindeau un astfel de document, de aceea avem 4 tipuri de a da menkyo.

Primul este Giri, giri-yurushi, insemna a il da din obligatie. Esti samurai sub comanda unui stapan, esti un bun maestru dar ai datoria de a-l da stapanului, altfel nu e bine. Nu inseamna ca cel care il primeste e bun, tu trebuie sa il dai, este giri (datorie, obligatie).

Al doilea este binenteles Ie-yurushi, in familie, datorita rudeniei, dar asta nu inseamna ca fiul este bun dar daca el foloseste numele, poate aduce bani .

Al treilea este Kane-yurushi, tu trebuie sa il vinzi ca sa ai ce manca daca nu ai o pozitie.
Iar ultimul, cel mai faimos si cel mai rar in acelasi timp , Ude–yurushi, este dat cuiva care are capacitatea, care este bun pentru ca a aratat acest lucru. Deci acestea exista si avem o foarte buna parere despre acea scriere a lui Yagyu Mitsuyoshi Jubei, fiul cel mare al lui Yagyu Munenori, unde explica transmisia, si spune “tatal meu obisnuia sa faca asta, sa urmeze acest lucru”. Acelasi lucru il poti observa in Kamizumii al mai multor maestrii: Muashi, Tsukahara Bokuden, Mtsumoto Bizen no kami – toti au facut asa.

In Japonia, in timpul secolului 10, calugari din diferite temple obisnuiau sa vanda “atestate de iluminare”! De exemplu cand aveau nevoie de bani ca sa ingrijeasca templu, celor care donau bani le spuneau” esti bun, foarte bun” si le ofereau certificatul!

Cand primesti inka sau inka-jo cu acestea primesti si un document scris. In perioada lui Kamizumii Ise no kami si putin inainte, Muromachi/Momoyama-azuchi, sec. 14-15, lucrurile nu erau fixate inca; documentul continea cateva explicatii de cel mai inalt nivel tehnic a scolii, telul spre care sa te indrepti, felul in care cea mai buna tehnica a fost gasita, numele principalelor tehnici, lucruri ca acestea. Tipul acesta de document a fost intitulat mokuroku. Oamenii traduc mokuroku nu ca un index tehnic, este mai mult decat acest lucru – pentru cineva care primeste de la maestrul la care a tinut nu este doar un index tehnic, este mult mai mult.

Voi vorbi despre asta mai tarziu pentru ca aici avem documentul si prezentarea lui elevului, asa ca este mai mult decat ce am spus pana acum. Oricum, de obicei, cand atingi un anumit nivel sub coducerea unui maestru, sunt cateva etape. Prima etapa este este mokuroku si primesti acest atestat care este un fel de document cu numele tehnicilor pe 3 nivele. Daca ne aflam in perioada Edo sunt mai multe nivele decat mokuroku, este chu mokuroku, dai mokuroku – pentru a tine studentii aproape si a mai obtine bani, era o afacere cu artele martiale inca din epoca Edo, sunt multe dovezi in acest sens. Si dupa ce obtii nivele ca Chu gokui, Gokui si in final Menkyo Kaiden (“kaiden” insemna treapta), Menkyo Kaiden poate fi inteles ca un certificat pentru toate nivelele din scoala. Deci cand primesti un document de acest gen inseamna ca esti (in mod normal) bun, atat de bun ca iti poti crea propria scoala dar nu atat de bun incat sa devii succesorul maestrului tau, urmatorul soke. Deoarece titlu de soke este diferit si include alte aspecte. Cand primesti un menkyo kaiden primesti intotdeauna doccumentele cu el. Ai doua tipuri de manuscrise, unul numit Makimono (ca un pergament) si Densho, care arata ca o carte. “Den”inseamna transmisie si “sho” (kakeru) inseamna carte sau scriere, deci “transmisie scrisa”. Sunt multe tipuri de carti de acest gen, depinde de maestru, nivel, finante, daca stie cum sa scrie si sa citeasca, daca vrea sa o faca – o multime de aspecte conectate cu natura personala a maestrului, istorie si cunostinte. Intre aceste documente, unele se ocupa despre, de exemplu, istoria scolii, cum s-a infiintat, principalele tehnici, directia pe care ar trebui sa mergi, numele tehnicilor, cateodata sunt explicatii, cateodata fara explicatii, cateodata despre principalele arme ale scolii cu explicatii cum sa le construiesti, luptatori ai altor scoli etc etc.

Deci atunci cand primesti Menkyo Kaiden, automat ar trebui sa primesti si acestea, asta este regula in artele martiale clasice, ale koryu-ului – nu ai acestea…nu exista…..atunci esti un menkyo kaiden ciudat. Dar tehnic nu inseamna nimic, are inteles pentru cineva atasat de hartii deoarece in toate artele martiale indiferent de scoala singurul care conteaza este este cel care ramane in picioare pana la urma, cel care poate face fata la oricine. Acesta este adevaratul menkyo kaiden si istoria a dovedit ca cel care are capacitatea, talentul si inteligenta sa faca fata oricui nu are nevoie in realitate de o hartie, deoarece talentul si miscarile sale (tehnica si atitudinea mentala) reprezinta realitatea unui maestru si a scolii, nu o bucata de hartie care poate fi falsificata sau cumparata.

Sunt o multime de cazuri in Japonia unde cineva a primit menkyo kaiden dar nu pentru ca era bun ci pentru ca a cumparat titlu ori a ajutat maestrul in ceva important ca de exemplu promovarea artei maestrului sau a scolii acestuia.

Cateodata menkyo kaiden se poate da doar pentru ca cineva este foarte vechi in practica ori pentru a onora pe cineva dintr-o familie…deci nu este vorba de capacitatea cuiva de face fata altora, este mai mult vorba de probleme personale sau relatii umane. Deci daca tu te consideri de menkyo kaiden sau primesti de la maestru acest titlu nu esti ca si maestrul tau ! Este foarte important sa intelegi natura relatiei ori gradul relatiei intre maestru si locul discipolului (cel care primeste menkyo kaiden) in inima maestrului. Nu este pentru ca cineva traieste timp indelungat aproape de maestru si frecventeaza antrenamentele de doua sau trei ori pe saptamana si atunci el este automat aproape de sufletul maestrului.

Problema principal, care este foarte umana, este ca oricine (indiferent de scoala sau organizatie) vrea sa creada ca are o relatie foarte profunda si unica cu maestrul sau. Dar cred cu tarie ca faptele trec dincolo de vorbe, asa cum realitatea (relatia dintre maestru si discipol) si actiunea( capacitatea, talentul si cunostintele) trec dincolo de hartii si alte certificate; problema principala este sa accepti acest lucru si sa il recunosti. Asa ca Inka, un menkyo sau menkyo kaiden, orice certificat, reflecta relatia ta pe care o ai cu arta, cu scoala si cu maestrul insusi, ce gen esti( fizic si mental) si multe alte lucruri de asemenea, multe lucruri pe care nimeni nu le cunoaste direct dar care se deschid catre inima ta pe masura ce progresezi si te apropii de inima maestrului. Daca cumperi certificatul, daca dai bani sa ajuti dojo-ul sau sa promovezi arta maestrului tau, daca esti apropiat de maestru sau de unul din shihanii sai, ori daca ai fost unul din cei care au facut munca de copiat manuscrisele pentru maestrul tau si ai primit certificatul pentru ca ai fost aici mult timp….atunci asta e. Am raspuns indeajuns?

R: Da, cred ca da, multumesc.

KZ: Dar este foarte profund si poti merge mai departe dar astfel devine o mica teza si nu cred ca vor fi oameni bucurosi sa citeasca asta!

R: Sunt multi oameni care pretind ca au titlu de Soke, Shihan etc. Ca cercetator, cum este posibil ca sa verifici daca sunt intradevar ce pretind ei? Si legat de asta, cum este posibil sa verifici, chiar daca au legitimitatea si documentatia corecta, daca ce fac ei este bine si interpretarea lor este buna?

KZ: O foarte buna intrebare; foarte greu de raspuns la ea in genul “sa faci asta, sa faci asta, sa faci asta…” – exista o metodologie, si cand faci cercetare nu poti ignora fiecare posibilatate, trebuie sa fii foarte deschis si sa observi totul iar la un moment dat sa alegi. Cand alegi exista bineinteles responsabilitate, ce document sau ce lucru urmezi sa citesti. Intai, in ideea de a sti daca documentul este bun (daca este unul real) ai nevoie sa il citesti, sa il ai in mainile tale si sa il atingi, trebuie neaparat sa faci asta.

Apoi, trebuie sa vezi ce tip de hartie s-a folosit, ce tip de cerneala, ce tipuri de cuvinte. Daca acele cuvinte s-au folosit in acea perioada a istoriei. Trebuie sa ai stiinta si sa strangi toate informatiile despre cel care a scris documentul. Pot fii informatii bune, pot fii informatii proaste, bune despre autorul scrierii, proaste despre acelasi autor – trebuie sa fi atent la tot. Cand ai facut toate astea, trebuie apoi sa-i intalnesti toti elevii sau sa gasesti toate documentele scrise de elevii acelui autor (maestrul). De ce sunt unele diferite etc etc.

Cand ai toate aceste lucruri, incepi sa sapi si mai departe si sa asezi lucrurile – ce se potriveste, ce este confuz, ce surse se opun una alteia. In acest moment, cand totul este clar pe masa, poti spune (un pic) ca ai inceput sa ai ceva mai concludent. Nu inseamna ca o sa te duca la adevar dar te va conduce catre un adevar.

De aceea trebuie sa fii atent la numeroase aspecte, aspectul istoric general, aspectul social dar deasemenea aspectul uman. Acesta din urma este foarte important, cateodata cel mai important, doarece umanul uneori este cel care te face ca sa alegi un elev mai degraba decat altul. Poate pentru ca pe acesta il plac iar pe acesta il urasc, nu stiu, poate ca nu imi place capul lui! Toti maestrii si fondatorii sunt umani. Asa ca viata lor, educatia parintilor, credinta, se reflecta in practica lor si in felul in care transmit acesta arta. In mult ocazii, aceste diferite aspecte pot (sau nu pot) influenta profund, in timpul procesului care ii conduce spre nivelul de maestru, caracterul lor precum si gandirea lor. Asa ca exista intrebari ca “de ce a scris acest lucru pentru acest discipol si nu pentru altul; de ce este imposibil acest lucru pentru acest discipol…” Sunt intrebari generale la care este important sa raspunda cineva care studiaza documentele si istoria unui maestru.

Dupa partea tehnica a studiului, este important sa ai o imagine clara a ceea ce citesti. Cand imaginea este clara, trebuie sa gasesti oamenii, maestru, instructorii care pot pune in aplicare intructiunile scrise, cine poate face asta… . Asa ca trebui sa intalnesti maestrul, sa stai de vorba cu el, sa creezi o ambianta de incredere, o relatie de incredere; iar incetul cu incetul aceasta vine. Si aceasta nu vine intr-o zi, doua zile, o saptamana poate. Vine in timp indelungat, deoarece artele martiale sunt bazate intotdeauna pe incredere – este ca intre un barbat si o femeie. Iar multa lume practica intr-un timp care era cu atat mai periculos. Deoarece intrebarea din inima maestrului de la inceput pana la sfarsit este ” De ce ti-as da eu tie, cuiva pe care nu-l cunosc, ce mi-a luat mie intr-o viata sa finisez? ” Daca transpui acesta fraza in modul de gandire din timpul secolului 16, 14, are mai mult sens.

Unii maestrii au pastrat acest lucru in interiorul lor, altii au facut-o intr-un fel sportiv, altii au facut-o ca afacere, altii ceva intre, asa ca este foarte dificil sa devii un discipol de incredere. Acest lucru este foarte important. Mai apoi, in ideea de a a afla daca documentul este real sau nu este, daca este de ce ai tu nevoie… – ei bine, sunt cercetatori in Japonia care fac studii asupra artelor martiale in universitati, si nu sunt stupizi – sunt documente si stii ca sunt vechi, stii ca sunt reale pentru ca au fost studii asupra lor, ei (cercetatorii) au facut cercetari asupra variatelor aspecte ca hartia, cuvintele, tehnica lexicului, semnatura – Kao (ceva in genul,nu este un desen ci de fapt un sigiliu) – asa ca tot a fost studiat, tot. Si poti folosi aceste studii care s-au facut pentru nume faimoase ca Oda Nobunaga, Tokugawa Ieyasu, Hideyoshi – documentele au sigiliile lor si cunosti cum si in ce fel stiau sa scrie, sa citeasca. Si nu trebuie decat sa compari, in definitiv au trait in aceiasi arie si in acelasi timp, exista un mod similar de a vorbi, un mod similar de a folosi cuvintele etc etc.

Deci cand cunosti aceste lucruri trebuie sa faci in felul asta. Daca cineva zice ca are un document scris in secolul 16 iar pe coperta documentului este scris “budo” poti sa fi sigur ca acesta este facut mult mai tarziu. Deoarece cuvantul “budo” nu apare niciodata in epoca Edo sau inainte.

Deci trebuie sa fii atent la context, trebuie sa stii ce este judo, karate, kendo, aikido; trebuie sa cunosti felul de a se misca al acestora, cand se foloseste soldul si cand nu exista conexiuni cu arme, sau desi folosesc arme nu este cum le-a folosit sensei Ueshiba si deloc cum le-a folosit Takeda Sokaku, maestrul lui Ueshiba. In iaido bineinteles ca exista sabie dar o folosesc doar pe o parte, daca ii intrebi daca se foloseste si pe partea stanga – bineinteles ca exista cateva tehnici si pe stanga dar doar cateva. Asa ca este…este foarte diferit, trebuie sa fi atent la toate aceste lucruri, ai nevoie sa studiezi orice si niciodata, niciodata sa nu ai prejudecati despre arta martiala – trebuie sa iti placa orice si sa dai totul oricui, oricarei arte martiale – si sa intri in istoria lor in acord cu fapte certe. Deci cand stii acestea poti sa gasesti adevarul. Am raspuns satisfacator?

R: Da, foarte bine, multumesc. Si raspunzand ati atins o alta intrebare: in timpurile vechi lucrurile erau foarte diferite probabil, mai ales cand lumea lupta pe viata si pe moarte, si trebuia sa nu predai cuiva deoarece era foarte probabil sa foloseasca ce invata impotriva ta. Asa ca ne puteti spune cate ceva despre acest lucru, care ne duce din nou la natura relatiei dintre elev-maestru?

KZ: Hmm, da. Primul lucru este ca nu poti folosi cuvantul”profesor” pentru arte martiale. Este imposibil. “Profesor” este pentru scoala, pentru predare. In japoneza acesta este “Kyoshi”, “maestru” este Shisho. Maestrul nu preda niciodata, el transmite, el nu spune “a, b, c, d…” , “pune mainele in felul asta…” . Un maestru te impinge sa descoperi lucrurile si mai profund, arta de a observa si a descoperi – deoarece daca iti explica si iti preda totul el diminueaza capacitatea ta de supravietiure si adaptare, pentru un razboinic acest lucru e imposibil iar daca aplici asta la Ninjutsu este si mai mult.

Nu poti preda, daca predai este un fel de condamnare, il pui intr-un loc nu poate face nimic. Este ca si cum ajuti pe cineva sa manance si ii tai tu mancarea, i-o pregatesti iar el va astepta intotdeauna sa faci asta deoarece oamenii sunt astfel, preiau automatismele foarte repede. Asa ca la inceput nu exista profesor – profesorul este pentru a fixa unele lucruri, gen sportive, scolare; de aceea cuvantul Ryu nu poate fi tradus ca “scoala”, deoarece primul maestru si fondatorul ryu-ului nu a actionat niciodata ca un profesor, nu a avut un dojo. El a fost dojo-ul: oriunde a mers. E putin ca in religie, cand ai credinta oriunde mergi este la fel – asa ca iata un aspect foarte important de stiut si studiat bine.

Din acest punct, relatia dintre maestru si discipol incepe. Pentru ca, si este foarte important si nu trebuie uitat niciodata, practica artelor martiale incepe de la un episod al vietii care duce la o relatie cu cineva sau ceva. Cu alte cuvinte, putem spune ca sufletul artei este despre relatia umana, o foarte profunda relatie. Asa ca Prima oara maestrul trebuie sa aiba incredere in cel din fata sa, si a da incredrea in acele timpuri ( secolele 14 – 16 ) nu era asa usor. De aceea cateodata maestrul o dadea fiului sau, dar sunt numeroase exemple in istorie cand fiii isi ucideau tatii sau cand se omorau reciproc.

Deci cred ca e foarte important sa fi constient…sa fi constient de sufletul omului, din aceasta cauza maestrul trebuia sa stea cu discipolul, sa-l studieze, sa il cunoasca. Si sunt multe exemple de acest gen in numeroase, foarte numeroase relatii elev-maestru. Chiar si intre Ueshiba sensei si sensei Takeda Sokaku, intre Hatsumi sensei si Takamatsu sensei, chiar si intre sensei Kuroda Tetsuzan si tatal sau si bunicul sau – de aceea e foarte important, natura relatiei cu maestrul se va reflecta in ce iti va arata si ce vei primi – transmisia intreaga, transmisie partiala, transmisie vanduta, transmisie ca afacere etc etc. Si relatia este foarte adanca, este ca intre tata si fiu – dar cu un “plus” – un tata nu isi va ucide niciodata fiul dar un maestru poate omora studentul daca a facut ceva gresit. Asta e…

In acelasi timp…oamenii din ziua de azi poarta costume, se comporta si actioneaza ca niste maestrii. Dar este foarte diferit. Pentru a deveni maestru trebuie sa urmezi cateva etape (procese) si sa treci prin diferite aspecte ale vietii care te pot ajuta sa vezi si sa intelegi un tip de Lumina care poate conduce si ajuta alti oameni sau numai un singur, unic discipol. Sunt multe circumstante si fapte ale vietii care il fac pe cineva sa aiba capacitatea si sufletul de a deveni maestru. Un aspect al principiului de a fi maestru este: un maestru este maestru daca are un discipol , motivul maestrului fiind acela de a transmite cunostintele sale. Motivul de a trai pentru un maestru este de a gasi un discipol – nu exista maestru daca nu exista discipol, stim asta despre maestru deoarece discipolul vorbeste despre maestru si despre cel dinaintea lui, stim despre bunicul nostru deoarece tatal nostru ne-a spus despre el, intotdeauna ai nevoie de o legatura, de aceea numim aceasta lantul maestrul-discipol, daca nu exista lant nu este legatura, daca nu este legatura de care ai uitat.

R: Ati mentionat Kuroda Tetsuzan, in timpul cercetarilor dumneavoastra ati calatorit toata Japonia?

KZ: Da, dar nu l-am intalnit numai pe Kuroda Tetsuzan sensei: Kono Yoshinori sensei, Yagyu Nobuharu sensei, Nawa Yumio sensei, Sakai Eiji sensei din Asayama Ichiden Ryu, apoi Hirakami sensei – oameni care au 5 sau 10 menkyo kaiden in multe scoli, iaijutsu si de genul. Am intalnit multe lume din numeroase scoli, multi instructori. Nu ii pot numara deoarece atunci cand incepi sa numeri persoanele e ca si cum vrei sa faci ceva important din asta. Am intalnit numerosi maestrii remarcabili. Printre ei, unii au fost foarte de treaba, unii au fost foarte diplomati, unii foarte, foarte japonezi.

R: Deci ati practicat cu ei, discutat istorie etc ?

KZ: Ei bine ” sa practici cu ei” … Este putin cam mult spus in cazul meu “Am practicat cu Hatsumi sensei sau am practicat cu Ishizuka sensei” – este un cuvant mare. Nu practici cu ei, mergi la cursurile lor sau asisti la cursurile lor – punct. Acum, mergand la cursurile lor, m-am antrenat cu elevi sau m-am asezat intr-o parte a salii si discutam cu ei – aceasta ai vrut sa ma intrebi. Am avut relatii cu toti dintre ei si am avut aceiasi atitudine cu toti. Nu pot merge la cursurile lor si sa intreb de practica cu ei sau intrebari de acest gen. Cine sunt eu pentru ei? Nimeni!

Am fost in Japonia pentru mine bineinteles, dar mai intai am avut o bursa si acesta bursa mi-a fost data de Franta ( bursa de lavosier, o bursa foarte faimoasa) care mi-a permis sa am la dispozitie o anumita suma de bani pentru a face cercetare si nu am avut timp sa cheltuiesc cum vroiam eu, pentru scopurile mele. Principalul motiv era ca trebuia sa notez lucruri, sa arat teza, sa arat rezultatele investigatiilor si a cercetarilor. Mi-am cumparat multe carti, dvd-uri si altele de genul dar munca mea este sa merg pe teren, sa fac munca de cercetare pe teren si sa ma intalnesc cu acesti maestrii. Asa ca daca merg la cursurile lor ca si altii, sunt un elev ca si altii si sunt tratat ca si altii si nu am timp pentru asta. Deci trebuie sa merg si sa pun politicos unele intrebari (asta mai intai daca ei vor sa imi raspunda) si sa le spun ce vreau sa fac – trebuie sa fiu foarte clar cu ei si sa ii fac sa stie ca nu intentionez sa cumpar un menkyo kaiden, ori sa devin unul din “bransa executiva” sau “shibu-cho” sau ceva in sensul asta. Nu, eram acolo sa discut despre arta lor si despre relatia pe care ei au avut-o cu maestrul anterior asa cum era ea si sa o clarific. Deoarece gasesc aceasta relatie minunata, valoroasa si unica.

Cateodata, intalnirea este ceva ca “ok, ce mai faceti? Bla, bla, bla “, ne intalnim si ai nevoie de mult timp. Ei bine, m-am intalnit cu ei dar nu am practicat cu ei intr-un mod personal. Cateodata imi prindeau mana si imi aratau unele lucruri si explicau: “aici noi facem in felul acesta sau in felul acesta”, “trebuie sa simti asa”, “asta este de tipul asta, asta este ca asta”- dar atat, doar atat. Ei nu m-au considerat elevul lor ceea ce este normal si logic. Pe de alta parte eu ii consider ca maestrii deoarece au cunostintele si stapanesc deplin ceva. Acesta este motivul pentru care sunt foarte recunoscator lor deoarece mi-au explicat si mi-au dat multe lucruri pe care le-am notat si le-am prezentat in teza mea . Intr-un mod cert pot spune ca da, am fost un elev – intr-un mod sigur, dar nu am fost un discipol. Sunt cineva care a venit la cursuri, a ascultat, a luat si a folosit, nimic mai mult.

Rolul si nivelul discipolului este mult mai profund. Respect acesti maestrii foarte mult dar nu sunt unul din elevii lor. Nu practic ce fac ei. Asta inseamna ca nu sunt interesat? Nici pe departe, sunt foarte interesat de toate aceste scoli pe care le-am vazut, in special ce mi-au aratat Kono Yoshiori, Sakai sensei in Asayama Ichiden Ryu, Kuroda Tetsuzan, mai sunt cativa – Mori sensei, Hirakami sensei, chiar imi place ce fac ei dar deja sunt implicat in ceva, asa ca daca incepi sa te grabesti ca si cum nu stiu ce s-ar intampla…ei bine nu poti….te-ai “dezintegra” complet! Ce imi doresc e sa ma “integrez” . Da, am intalnit acesti maestrii, unii au fost foarte de treaba, altii inteligenti, altii foarte amabili, cativa foarte concisi, unii ciudati, unii erau….ei, asta e viata…

R: Deci fiecare e diferit?

KZ: Fiecare e diferit dar asta e frumusetea! Asta imi aduce aminte de urmatoarea povestire “intr-o zi un discipol intreaba un om sfant: de ce Dumnezeu a creat oamenii diferiti? Omul sfant i-a raspuns: deoarece Dumnezeu iubeste diversitatea.” Si daca vrei sa gasesti unitatea trebuie sa cauti multitudinea si diversitatea. Asta e.

R: De la intalnirea cu acesti maestrii si din propria practica si cercetare, se gasesc unele idei sau caracteristici comune privind o buna atitudine si o buna practica?

KZ: Da. Da, da – in primul rand ei sunt japonezi asa ca ei amplifica eticheta, poate urasc eticheta dar eticheta este eticheta. Este un fel de ceremonial si pentru mine ceremonialul, mie nu imi pasa de ceremonial, am studiat acesta prea mult, stiu ceremonialul. Eu – eu incerc sa gasesc ce ii face pe oameni sa traiasca, ce face ca arta sa traiasca. Inteleg ceremonialul, respect ceremonialul, dar cand ceremonialul depaseste efectivitatea(eficacitatea), ucide arta. Inteleg in acelasi timp aceea ca, cateodata, efectivitatea(eficacitatea) se poate ascunde in ceremonial, de exemplu unii maestrii pot arata o multime de lucruri bune, cum e Kono Yoshinori sensei si chiar maestrii in Kyudo, Ogasawa Ryu; sunt lucruri in felul de a merge, felul de a sta, este superb, dar cateodata este prea focusat pe acest ceremonial si uiti sa mai tragi cu arcul si sa o faci pe ambele parti.

Dar in orce caz ei au (marea parte a celor care practica koryu), ei au cuvinte comune, unii sunt mai inteligenti si mai talentati in a explica intr-un fel mai usor si sa iti deschida ochii intr-o modalitate mai usoara de priceput. De exemplu Kuroda Tetsuzan sensei folosea cuvinte care nimeni nu le folosise inainte sau daca cineva le folosise, nu le folosise asa cum le folosea el. Acelasi lucru cu Kono Yoshinori sensei – folosea unele tipuri de aspecte si concepte pentru folosirea corpului pe care nimeni nu le folosise inainte. Nu inseamna ca acestea nu exista.

Reintorcandu-ne la intrebare, da, bineinteles ca unii maestrii aveau puncte comune, aceleasi concepte si aspecte in a-si folosi corpul. Poti vedea de asemenea similaritati intre felul de miscare si intre corpuri. Unii mergeau mai departe, unii doar putin, unii doar un pic, unii mergeau pe practica, unii doar ajunsesera pana la un punct si se multumeau cu ce acumulasera pana la acel punct – dar punctele comune, de cele mai multe ori (depinde si de maestrii) de cele mai multe ori erau aceleasi. Dupa aceea era felul de a aplica, unii faceau doar cu elevii lor si nu acceptau niciodata sa ataci diferit sau in alt fel, trebuia sa stai in kata si lucruri de genul asta. Asa ca ei bine…este o alegere personala a unui maestru…

R: Deci exista ceva care reiese din cercetarile tale si practica ta ca fiind o buna atitudine pentru antrenament?

KZ: O buna atitudine este sa fi deschis. Nu deschis pentru ca ai interesele tale, ca ai nevoie de ceva – dar sa fii chiar deschis. Sa lasi lumea sa vina, sa ii intampini cu bunavointa de oriunde ar veni, indiferent de religie, indiferent de etnie, indiferent de tara – aceasta este cea mai buna atitudine, sa nu ai prejudecati, usa sa fie deschisa. Cum a zis un intelept: “Nu am usa – esti binevenit sa vii cand vrei si daca vrei poti pleca oricand” , aceasta este cea mai buna atitudine – sa accepti pe oricine. De ce? Deoarece Dumnezeu, ori in ceea ce tu crezi, a trimis la maestru un elev care a batut la usa, situatie in care maestrul este pus in pozitia cand lumea vine la el. Daca maestru ii inchide… ei bine, va trebui sa isi aminteasca ca si el a fost in locul acelui elev. Acesta este motivul pentru care nu trebuie uitate mintea si spiritul unui elev sau discipol. Este primul lucru.

Al doilea lucru, genul de atitudine ca : ” tu nu esti japonez, nu poti sa intelegi” – este complet stupid in zilele noastre. Multi japonezi studiaza diferite lucruri – pictura, muzica…din diferite tari si se devoteaza acestor discpline. Ar fi usor sa spunem despre ei acelasi lucru. Exista de asemenea cazul cand strainii care traiesc timp indelungat intr-o tara actioneaza ca si cum ar fi japonezi sau chinezi si intotdeauna incerca sa dea lectii altora… actioneaza ca si cum ar fi japonezi sau chinezi…dar asta e in afara artei, fara legatura cu talentul sau cunostintele din arta dar poate arata cum este ego-ul. A fi simplu si cu adevarat deschis este foarte important, este atitudinea corecta. Sa fi deschis si a accepti pe oricine in Japonia conform etichetei, poti “accepta” (sau tolera) oameni, esti “politicos” conform cu eticheta, dar asta nu inseamna ca chiar esti.

Deci sa fii cu adevarat sincer, cu adevarat deschis si profund – acesta este cel mai bun mod de a invata si a impartasi ce ai invatat. Este mai bine sa dai decat sa astepti sa ti se dea inapoi. Asa ca un maestru este cineva care da si nu asteapta sa i se dea ceva inapoi – asta cred. Si aceasta este ce am experimentat eu cu cativa maestrii in Japonia, in special cu Hatsumi sensei si Ishizuka sensei, si nu intr-un mod ceremonial. Si va pot spune ca japonezii sunt foarte puternici pe ceremonial, de exemplu pentru multi maestrii totul intr-o relatie tine de ceremonial – tu dai ceva si el iti da inapoi ceva, doar pentru ca asa e datoria, obiceiul. Dar aici nu vorbesc despre obiceiul normal, vorbesc despre ceva mai profund, foarte uman – deci asta este pentru mine atitudinea corecta, cea mai buna, de top, dupa care ai multe caracteristici care se pot schimba in functie de caracteristicile maestrului si ale discipolului, felul in care au fost educati, felul in care au fost crescuti de parinti, felul in care judeca, cum au crescut etc etc.

R: Deci asta este o buna atitudine pentru un maestru, pentru un elev?

KZ: Ei bine, cred cu putere in acest lucru, maestrul trebuie intotdeauna, intotdeauna sa nu uite ca fost si el (si inca e intr-un anumit sens) un incepator – intotdeauna sa pastreze mintea incepatorului ori cea de la inceput care l-a indreptat spre practica. Asa ca maestrul trebuie sa fie deschis dar si elevul ar trebui sa fie intotdeauna deschis. Trebuie si sa te intrebi si sa intrebi motivul cuvintelor spuse de maestru si nu doar sa absorbi totul in orb. Elevul sau dispolul trebuie sa gandeasca, trebuie sa isi folosesca mintea si inima – deaorece ca un adevarat discipol el este ca un adevarat maestru. Maestrul a fost mai intai un discipol, e logic. Asa ca pot spune ca un maestru stie foarte bine ce inseamna sa fii discipol.

Cred ca cineva care practica arte martiale trebuie sa se intrebe “de ce?”, “cand?”. Si de aici incepe adevarata relatie – ceea ce numim Shitei kankei (relatia maestru –elev) sa se nasca. Sensei Hatsumi a devenit succesorul lui Takamatsu sensei deoarece el a avut ceva ce altii nu au avut. Nu este numai tehnica, pentru ca partea tehnica este parte a procesului de a deveni maestru. Partea esentiala a aspectului este inima, ce are el mai profund in interior – si acest aspect a fost intotdeauna cel mai valoros in transmisia fiecarei scoli. Poti fi un bun shihan si sa ramai un bun shihan, este intotdeauna insa mai bine sa mergi spre esenta. Esenta este in inima maestrului si a artei sale, miscarea sa reflecta aceasta esenta.

R: Schimband subiectul un pic; cititori cu experinta in karate in special sunt familiarizati cu cuvantul “kata” dar in koryu si artele martiale de acest gen vorbim despre ceva care e foarte diferit, nu e asa? Ne puteti spune cate ceva despre kata si valoarea pe care o are in lucruri ca sparringul si competitiile in budo modern?

KZ: Problema aceasta este o teza in sine! Este foarte mult de spus si am sa incerc sa rezum totul. La inceput avem doua tipuri de kanji pentru “kata” – unul inseamna forma si celalalt inseamna structura, ce este in interiorul formei. Este important de stiut ca in artele martiale clasice create inainte de epoca Edo transmisia in kata nu exista. Trebuie sa asteptam pana la sfarsitul perioadei Edo pentru a gasi cuvantul kata folosit intr-un mod formal, ca in sporturile martiale ale epocii Meiji.

In cele mai multe documente de Jujutsu, Kenjutsu si Yari scrise in prima parte a perioadei Edo, cuvantul actual “kata” nu exista. Cuvantul folosit mai mult era “Uchi tachi/Shi Dachi”. Kata cum gasim in karate ori in unele scoli a aparutt mai tarziu, mult mai tarziu si a fost folosit pentru a face mai usor un mod de a preda si invata tehnica elevului. Mai este un alt aspect istoric care nu trebuie uitat care a dus la elaborarea notiunii de Kata, acela ca in special in perioada de pace maestrul avea timp sa gandeasca si sa caute care e cel mai bun cuvant care se poate potrivi tehnicii si ce a gasit el.

Multe cuvinte, notiuni, concepte care au fost folosite, provin din budism, teatru, No, ikebana si asa mai departe. Apoi, cand artele martiale au inceput sa devina mai deschise catre exterior maestrul sau instructorul a trebuit sa predea unui numar mai mare de oameni. El a creat anumte lucruri, a avut nevoie sa creeze forme in scopul de nu se rani reciproc, modalitatea de miscare a maestrului fiind prea dificila: miscarea sa, felul in care mergea era precum curgerea unui rau.

Acest tip de miscare nu a putut fi fixat intr-un kata. Asa ca elevii au incercat sa creeze ceva cu scopul de a atinge acea miscare. Si de aici vine notiunea de Kata. Problema principala este ca in incercarea de a atinge nivelul maestrului multi elevi si discipoli sunt intepeniti si lipiti de kata, ei cred “da, astfel e cum maestrul se misca’ – nu exista dovezi ca maestrul se misca in felul acesta. Prin definitie, cuvintele maestrului si miscarea sa nu poate fi inteleasa si prinsa de discipol. Este ca si cum un fiu incearca sa isi inteleaga tatal, rolul lui si actiunea… ia timp, este necesar sa treci prin aceleasi procese, acesta este un aspect.

Deci cand artele martiale au devenit mai populare, cum am spus, au trebuit create multe lucruri ca acestea. Dar conform cercetarilor mele si studierea a catorva documente din diferite scoli, am gasit 3 tipuri de kata, de fapt 2, dar care se pot divide in 3.

– Unul care se numeste Tanren Gata sau Jissen Gata, Tanren inseamnand intarire, formare si finisare a corpului. Tanren gata reprezinta toate tehnicile de lupta care te ajuta sa iti construiesti corpul si mintea, sa le refaci si totodata le mentii acuratetea ca si aspectul sanatatii lor ( si in rolul de aplicare si in rolul de primire).

– Jissen (sau Shinken) este lupta reala si reprezinta toate tehnicile de lupta si include binenteles si Tanren Gata, de fapt in aceasta etapa Tanren Gata si Jissen Gata sunt una. Tanren inseamna pregatirea si ingrijirea corpului, deoarece daca practici puternic te poti rani singur, si in ziua D (ziua luptei) va trebui sa folosesti toate tehnicile iar ranile uitate pot apare si iti vor schimba miscarea si asta s-ar putea sa nu fie bine pentru tine… Deci Tanren – pregatirea corpului, a avea grija de corp iar Jissen – erau principalele tehnici.

– Un alt tip de kata este cel numit Hyoen Gata. Hyoen reprezinta toate tehnicile pentru demonstratii in fata publicului, a aduce lume la sala, a aduce bani etc. In timpul perioadei Edo, in special la sfarsitul acestei perioade, Hyoen Gata a fost folosita mult. In karate, judo, aikido sunt multe hyoen gata, dar sunt deasemenea si tanren si jissen gata. .

Nu in acelasi fel ca in koryu sau in kobudo, este mai mult ca o autoaparare, autoapararea nu este ca tehnica de pe campul de lupta. Autoapararea este impotriva unuia sau doi in anumite situatii, razboiul este diferit. In razboi sunt o multime de lucruri, exista orice. Aceasta este una din diferentele in kata: tanren gata, jissen kata si hyoen gata. Dar in koryu, mai degraba decat kata, ar trebui sa vezi aceasta (kata) mai degraba ca o tehnica, este o tehnica, o tehnica de lupta, nu este ca facand ceva impotriva unui adversar imaginar si lucruri in genul asta. Kata poate fi tradusa ca o secventa ori grupa de forme care contine si ascunde tehnica maestrilor dinainte.

Daca elevul sau discipolul stie sa citeasca sau sa decodeze kata, daca mai are cheia sa inteleaga, poate descoperi o multime de lucruri. Problema este ca uneori kata poate deveni foarte rigida, multe bucati se pot uita. Ea include o multimie de aspecte ca ritmul, distanta, spatiul, controlul, sa fii atent la spatiu, la respiratie etc. Acum comparand cu sparringul si lucruri care le avem in box, muay thai, MMA – este o mica diferenta pentru ca arta martiala este sa ucida. Deoarece fiecare tehnica este facuta si creata sa ucida, majoritatea dintre ele sunt nascute pe campul de lupta pentru a supravietui, este imposibil sa le folosesti in sparring unde sunt multe reguli, chiar si in MMA. Aici este principalul argument folosit de multi dintre cei care practica arte martiale. Pot spune sincer ca multi din ei se ascund in spatele acestui argument…

Aud deseori lucruri ca “Noi suntem diferiti, ce facem noi este budo, este real, ce faci tu este doar sport” dar cand vine vorba sa faca fata unui practicant de MMA nu pot face nimic… Pe de alta parte, cand cineva face prea mult sparing….este imposibil sa mentii acest tip de practica, aceiasi energie pe care o ai la o anumita varsta, deci limita este foarte importanta. Alt aspect foarte important si foarte limitat sunt regulile, chiar daca sparringul te poate ajuta cu multe, in strada, in lupta reala nu exista reguli, nu reprize, nu numaratoare, nu prieten, nu un antrenor in spate si nici bani la sfarsit (premii) …

Kata este interesanta dar ai nevoie sa intelegi ce este bun in kata si ce nu, ce este eficient, ce este logic, ce te poate ajuta sa practici mai mult timp si ce nu. Cateodata in kata sunt miscari care nu sunt bune pentru corp, complet impotriva sanatatii si impotriva biomecanicii – cred ca este esential sa gandesti asta. Si este acelasi lucru si in sparring, sunt unele aspecte care nu sunt bune.

De exemplu cel cu care lucrezi sparrig: daca el este foarte nervos sau violent, il atingi putin si dedodata o ia razna si te raneste, de cate ori sparrig-uri nu s-au terminatin felul asta… Asa ca trebuie sa fi echilibrat ca sa iti dai seama, sa fi intre aceste tipuri de gandire. In zilele noastre kata a devenit un sistem foarte educational – artele martiale clasice nu erau pentru educatie, au fost transformate in educatie, cand au fost convertite in educatie au devenit foarte diferite de ce erau inainte. Pregatirea(cultivarea) corpului, pregatirea(cultivarea) mintii nu este educatie, este ceva mai profund. De aceea “cultivarea” si “educarea” sunt diferite, sunt sigur ca observati diferenta, bineinteles ca sunt apropiate, conectate, dar diferite. Cand vorbesti despre cineva educat si cineva cultivat, sunt sigur ca iti dai seama de diferenta.

R: Da.

KZ: Asa ca pune asta in artele martiale si vei intelege. Desigur ca nu spun ca cei care practica MMA, sparring sau lucruri ca astea nu sunt buni. De fapt este bine, este bine sa ai idee despre acestea, sa faci aceleasi lucruri, sa ai o experienta ca asta si sa sa faci fata unor oameni care fac asta. Daca nu poti, ceea ce faci este propria ta cale, este ca si cum ti-ai alege persoanele cu care vrei sa practici.

Lupta adevarata, lupta reala, in ea nu alegi pe nimeni, nu alegi nici o situatie, nu ai timp de sparring, nu ai antrenorul, nu ai nimic din toate astea. Esti tu in acel moment – ce poti face. Esti ceeea ce esti. Intr-un fel, in MMA si sporturile de lupta, in sparring vei regasi aceasta idee, deoarece incerci din greu, deoarece incerci sa castigi repect in acest fel, sa arati cine esti.

Pentru a ajunge la acest nivel este o pregatire foarte importanta unde orice este controlat, dieta, muschii, tehnica si desigur un pic de… hmm…”ajutor medicamentos” – dar nu vei muri, poti fi doar ranit dupa ce s-a terminat, strangi mana celuilalt. In arta Reala este o lupta in fiecare zi impotriva ta insuti, impotriva propriilor obiceiuri, proastelor obiceiuri. De aceea nu poate face asta toata lumea si nu poate ajunge la un nivel mai inalt.

R: Deci aveti cunostinta despre multe arte martiale…

KZ: Nu, am citit doar carti, nu este cunoastere, deoarece “cunoasterea” este marginita (knowledge – “know” – a stii si “edge” margine) – asa ca este o marginire la orice. Eu sunt foarte jos fata de orice. Si este bine, in felul acesta cat de mult studiez invat sa fiu umil si respectuos. Acest lucru este cel mai bun lucru invatat in timpul petrecut sa studiez alta arta.

R: Ne puteti spune care este arta practicata de dumneavoastra, de ce ati ales una cand stiti atatea despre altele?

KZ: Ei bine, acest lucru este putin personal dar practic 9 scoli intr-o organizatie numita Bujinkan. Aceste noua scoli sunt conectate si in legatura cu o arta numita ninjutsu – o arta stranie pentru multa lume, si nici macar considerata o arta pentru multi japonezi, chiar si din randul celor care practica arte martiale. Unii maestrii japonezi gandesc astfel pentru ca sunt prinsi in unele clisee, imagini, informatii prezentate in multe carti de catre asa numiti “maestrii”.

Deci practic noua scoli care sunt conectate cu ninjutsu. Urmez maestrul acestor scoli Hatsumi Masaaki, singurul discipol si succesor al lui Takamatsu sensei. Sunt foarte apropiat de unul din cei mai vechi elevi ai lui Hatsumi sensei. Numele sau este Ishizuka Tetsuji sensei. In momentul de fata, dupa ce cativa elevi vechi si-au creat propriile organizatii si isi urmeaza propriile aspiratii, el este cel mai vechi elev al lui Hatsumi. Il urmez pe maestrul Hatsumi sensei, dar sunt apropiat de Ishizuka sensei deoarece el m-a ajutat sa inteleg pe maestrul sau – Hatsumi sensei.

Cand sunt in Japonia obisnuiesc sa frecventez cursurile lui sensei Hatsumi si cursurile lui Ishizuka sensei. Desigur sunt multi alti shihani japonezi in organizatia Bujinkan si fiecare poate alege pe cine ii place. De ce am ales ninjutsu ca arta? Deoarece istoric reprezinta finalul, varful – nu exista limita, totul este acoperit de studii si practica. Este arta si tehnica primilor spioni japonezi, unde esential este sa mergi si sa te gandesti de trei ori asupra pericolului. Este de asemenea important sa intelegi natura pericolului, acesta este intelesul cuvantului “Shinobi”.

Pentru a atinge ultimul nivel este necesar sa studiezi o multitudine de lucruri deoarece este crucial sa sa cunosti informatia si sa lucrezi cu ea. Trebuie sa fi atent la capacitatea si stilul fiecarui om sau inamic. Asa ca este o arta unde este nevoie sa studiezi totul, si in acelasi timp sa inveti sa ramai umil si sa stai in umbra , niciodata sa nu arati de ce esti in stare, sa nu te arati ori sa arati ce stii sau sa iti arati cunostintele – ar fi complet opus cu ninjutsu. In cazul meu, prefer sa spun ca nu practic nimic, sunt doar un practicant, ceea ce este adevarat, sunt doar un practicant, nu urmaresc un grad mai mare ori o pozitie mai inalta.

Nu sunt interesat de lucruri ca acestea. Sunt doar interesat in a practica si merge mai mult in practica si sa urmez principiile maestrului, nimic mai mult, nimic mai putin. Deci da, am ales ninjutsu pentru ca pentru mine, istoric, este varful, cand pui ninja intr-o zona vor face totul si isi vor indeplini misiunea… deoarece ei nu au reguli, ei urmeaza doar regulile pe care le au in inima, sa supravietuiasca, pentru ei si familiile lor. Aceasta ideologie a supravietuirii, aceasta minte speciala, acest fel de a gandi a influentat felul de a se misca si de a folosi corpul, istoric.

Acum imi place ninjutsu pentru ca pur si simplu imi place- nu este pentru ca imi place sa imi pun o cagula neagra si sa alerg prin imprejurimi in noapte sau vanand fete tinere – asi fi nebun sa fac asta, chiar si sa imi placa asa ceva! Nu, imi place ninjutsu pentru ca acolo este totul, sunt multe arme, este ceva ce imi place mie. Dar imi plac si alte arte martiale de asemenea, este foarte important si acest lucru. Respect fiecare arta martiala, iubesc fiecare arta martiala, dar se afla ceva in ninjutsu, ceva care iubesc mai mult, poate pentru ca il gasesc mai larg, mai deschis – imi plac lucrurile care nu ranesc corpul si nu tin mintea rigida. Cateodata exista arta forma, arte martiale care rigidizeaza mintile si corpurile oamenilor si trebuie sa astepti pe cineva care este inteligent si deschis ca sa schimbe lucrul asta, despre care alta lume crede “oh, acest om ce face este gresit” dar nu, nu este gresit.

R: Ati mentionat ca il urmati pe Hatsumi sensei si Ishizuka sensei, ce puteti spune despre acesti oameni care v-au inspirat?

KZ: Ei bine, a fost prima data cand i-am intalnit in timpul primei mele excursii in Japonia, in vara anului 1989. Este, ca de exemplu cand mergi la un restaurant si mancarea este buna, asa ca stai, pana cand mancarea nu mai este buna, apoi schimbi – problema este ca mancarea intotdeauna este extraordinara! De fiecare data cand mananc mancarea este excelenta asa ca stau si sunt foarte fericit, ei imi hranesc apetitul.

Dar nu ca in religie fac asta, pentru ca ei sunt doar oameni, oamenii sunt doar oameni, traiesc si mor, arta ca si religia intotdeauna raman… Dar respectul pe care il am pentru acesti oameni este dificil sa il exprim in cuvinte, am intalnit multi profesori, sunt apropiat cu alti mestrii de pe alte arte martiale etc. Toti sunt de treaba, toti au puncte bune si puncte mai putin bune, dar lucrul cel mai bun cu Hatsumi sensei si Ishizuka sensei este ca au fost primii care au luat pe toti in aceiasi directie, nu au nimic de genul “oh, nu esti japonez, nu poti intelege asta” ori ceva in genul.

In special Hatsumi sensei, nu am vazut pe cineva ca el, este un om al darurilor- acest om intotdeauna da, el daruieste. Desigur, dupa aceea, ce faci cu acest dar e problema ta – dar acest om daruieste. Am fost cu el impreuna destul timp sa vad asta si intoteauna este asa. Am petrecut mult timp cu el deoarece locuiam in Noda unde dumnealui locuieste. M-am plimbat cu Hatsumi sensei de multe ori. Dar nu sunt singurul care m-am plimbat alaturi de Hatsumi sensei din organizatia Bujinkan, multi altii au facut-o. Printre acestia unii traiau in Japonia de ani de zile, unii de asemenea cred ca sunt apropiati sau ii face sa fie mai apropiati, nu este o problema pentru mine.

Apropiat este doar o problema de spatiu, eu nu vorbesc de spatiu, este foarte diferit sa stii daca esti apropiat de cineva cu inima, in special de un maestru ca el, despre care nu stii ce gandeste, ce este. El este…complicat de simplu. Este prea simplu, asa de simplu ca este complicat pentru noi, prea simplu. Este ca si cum te-ai uita la un rau si te intrebi de ce raul este atat de frumos?

Este prea complicat – el asta asa, pur si simplu, Simplu. El este foarte puternic si poate sa dea oricui ceea ce cauta sau ce isi doreste, acesta este motivul de ce am spus ca este foarte dificil sa stii daca cineva ii este apropiat sau nu, cu adevarat apropiat, in inima unui maestru. Cu Ishizuka sensei este la fel, dar am petrecut mai mult timp cu el deoarece am locuit in casa lui, deci si relatia cu dansul este foarte speciala si nu exista cuvinte care sa descrie acesta relatie.

Cateodata nu poti gasi cuvinte pentru a exprima ce simti pentru cineva, e ca si cum ai incerca sa dai aripi cuvintelor. ..este dificil si prefer sa le tin in inima mea. Am gasit la acesti maestrii o deshidere plina de bunatate, sunt asa deschisi, asa de calzi – nu am gasit asta la alti oameni. Desigur, am intalnit unii maestrii plini de bunatate ca Nawa sensei, un mare si intelept om, acum inteleg de ce sensei Hatsumi a tinut la el si obisnuiau sa faca multe impreuna. Din pacate, Nawa sensei a murit in 2006 dar nu am sa-l uit niciodata si am sa tin toate scrisorile primite de la el.

Trebuie sa mentionez de asemenea pe Sakai Eiji sensei din Asayama Ichiden Ryu, aces om este o floare, un om al binelui, foarte cald. Dar ii cunosc pe Hatsumi sensei si pe Ishizuka sensei…huh, ii cunosc! Vreau sa spun ca ii frecventez mai mult. Este ceva in ei, dificil de descris – nu este notiunea de charisma ori ceva ca asta, unii tin mult la alti maestrii dar nu ma intereseaza, dar asta e stii…propriul tau gust. Este imposibil sa dezbati, fiecare alege. Eu ii plac pe ei.

R: Am auzit ca una din editurile importante din Japonia, Tuttle, va scoate noua ta carte la sfarsitul acestui an (2009). Ni s-a spus ca este rezultatul a mai mult de 10 ani de cercetare si contine multe informatii din surse de prima mana, surse care nu au fost traduse in engleza niciodata pana acum. Ne puteti spune putin mai mult va rog?

KZ: Este o carte despre istoria ninjutsu-lui. Tratez multe aspecte istorice, istoria bazata pe fapte istorice, istoria bazata pe documente. Este tot ce am gasit, pentru a pune ninjutsu in locul care il merita in istorie. O gramada de oameni cred ca ninja se imbraca in negru si lucruri de acest gen si aici explic, istoric, diferitele motive care au dus la asta, de unde vin aceste imagini, deoarece avem imagini care vin din teatrul japonez, imagini care vin din epoca Edo, imagini care vin din cronici istorice si cronici literare, multe lucruri.

Pentru a intelege ninjutsu, este necesar deasemenea sa fi atent la contextul istoric si la alte arte martiale. Cartea se mai ocupa cu multe alte lucruri cum ar fi istoria artelor martiale, artele martiale clasice. Asta in cateva cuvinte despre carte. Si multe lucruri despre istoria ninjutsului – primele fapte, fapte istorice, unde s-au petrecut, cine le-a facut.

Exista si o parte despre Takamatsu sensei – cum cineva ca Takamatsu sensei a putut intelege aceasta arta, asa ca am luat textul pe care el l-a scris, numit Ninjutsu Hiketsu Bun, asa cum e stiut de lume, am avut sansa sa vad originalele de trei ori in casa lui Hatsumi sensei si am lucrat asupra acestui text. Dar textul este foarte lung. Singurul lucru care il stim despre el este doar o bucata din acesta. Asa ca am folosit acest text, l-am tradus direct din japoneza si am facut multe adnotari si am explicat cuvintele – ce vor sa spuna. Si acestea in acord cu cateva informatii pe care le avem din Shinden Shura Roppo al lui Takamatsu sensei, cateva articole din ziar care au fost facute de el – am o copie dupa original si am tradus direct din japoneza si am incercat sa potrivesc cu ce a scris Takamatsu sensei si sa dau de lucruri care sa ne conduca spre ninjutsu.

Asa ca nu este opinia mea – am pus intrebari, am ascultat, am scris asa cum este, am dezvoltat subiectul si am lasat lumea sa aleaga. De asemenea am incercat sa explic diferentele dintre artele martiale si sporturile martiale. Sunt o multime de adnotari, care se ocupa cu o multime de scoli principale cum ar fi: Tenshin Shoden Katori Shinto Ryu, Kashima Shinkage Ryu, Kage Ryu, Shinkage Ryu, familia Yagyu, Miyamoto Musashi, sunt parti de documente din Takenouchi Ryu, Maniwa Nen Ryu, toate scolile care normal, cand cineva practica ninjutsu sau alte scoli clasice ar trebui sa le stie si sa le respecte. Lucruri despre Kano sensei, Gichin Funakoshi, Otsuka etc.

Asa ca da, este vorba despre toate aceste aspecte, am scris o carte in franceza, dar am vrut sa o scriu si in engleza, asa ca am schimbat totul si am scris ceva mai corect decat versiunea in franceza. Are o acuratete de trei ori sau de patru ori mai mare, mai multe pagini,poze, poze ale documentelor, etc. decat cea in franceza. Am vrut ceva mai cuprinzator. Si bineinteles, cand am citit-o din nou, deoarece a trecut mult timp – am scris aceasta carte in 1999, – am gasit unele greseli. Dar sunt gata deja cu a doua carte care va fi mai profunda, cu traduceri din Banseshukai, Shoninki, Ninpiden si multe si multe. Deasemenea cateva scrisori de la unii maestrii pe care le-am tradus, sper ca lumea le va savura. Am scris aceasta carte nu pentru a ma prezenta sau promova, deoarece nu sunt poze cu mine, nici lucruri despre mine, nimic. Este arta martiala prin ochii unui practicant… plus, intr-un mod mai scolaresc spus, am vrur sa nu nedreptatesc pe nimeni.

R: Multumesc, multumesc pentru timpul acordat, Kacem.

KZ: Placerea a fost de partea mea.

Articol preluat cu acceptul autorului de pe site-ul (

Copyright © 2013 (text si foto) Cristian Laiber & Toate drepturile rezervate.