Arta marţială ca Artă clasică, Artă modernă sau Sport

Articol de: George Vioreanu, Ryusuikan Dojo, Constanta – RO

Artele marţiale sunt practicate în prezent aproape în orice sală de sport din cadrul şcolilor, liceelor sau mai nou, în cele private. Sunt numeroşi instructori care predau denumind arta martială ca “sport”, “metodă de luptă”, ”autoapărare”, “o metoda antistres”, “mijloc de a-ţi îmbunătăţi sănătatea”, “un mod placut şi util de a-ţi petrece timpul liber”. De aici porneşte o controversă puternică între practicanţii diferitelor şcoli sau stiluri de arte marţiale în legatură cu scopul acestora.

Discutând cu un respectabil instructor de artă marţială modernă, acest om imi spunea oarecum resemnat că în lumea artelor marţiale ”e o imensă harababură”. Şi pentru a ieşi oarecum din această “harababură” mulţi instructori apelează la parabola muntelui: sunt multe cai care duc catre vârf. Dar, oare aşa să fie? Oare acest “vârf” este acelaşi pentru toţi?

În acest articol ne vom referi cu precadere la artele marţiale japoneze, unde exista mai nou o teza susţinută de oameni ca şi Kono Yoshinori, reputat cercetator japonez privind “tehnica corectă de folosire a corpului” precum si Dr. Kacem Zoughari, deţinator al Ph. D in artele marţiale clasice japoneze.

In acord cu aceştia, trebuie să analizam artele marţiale prezente în zilele noastre într-un mod logic, in funcţie de:

a) contextul istoric
b) scopul urmărit
c) metoda de predare-învăţare
d) mişcarea în sine folosită în artele marţiale

Şi lucrurile incep sa devină mai clare. Iată de ce:

a) Contextul istoric

Artele marţiale încep să se dezvolte din timpuri străvechi ca metode de atac si de autoaparare. În decursul veacurilor, încetul cu încetul ele se sistematizează, supravieţuitorii conflictelor concentrându-se pe tehnicile care duc la anihilarea sau capturarea adversarilor cu pierderi minime . Apar primele şcoli de arte marţiale clasice atestate istoric: Nen Ryu, Tenshin Shoden Katori Shinto Ryu, Kage Ryu iar apoi altele. Acest lucru se întamplă în special până la sfârsitul epocii Sengoku (1477 -1603). Odată cu terminarea războaielor civile, in perioada Edo- perioada de pace (1603-1867) treptat, artele marţiale devin şi mai sistematizate şi apar şi mai multe curente. Apare împărţirea şcolilor în nivele de Shoden, Chuden, Okuden. De menţionat că, în general, artele marţiale clasice erau apanajul samurailor, aristrocraţia militară a Japoniei.

Odată însă cu epoca Meiji (1867-1912) şi modernizarea Japoniei, conflictul dintre vechi (reprezentat de vechea clasă dominantă – samuraii) şi nou ( cei care doreau o Japonie modernă, in care nu numai provenienţa nobila sa fie factorul hotărâtor in accederea catre funcţii si proprietaţi) devine inevitabil. Câştigarea acestuia de catre modernişti face ca multe lucruri din trecut să fie considerate desuete, fără utilitate pentru o Japonie moderna. Acest lucru şi apariţia armatei moderne japoneze, înarmată cu puşti, mitraliere şi tunuri fac ca artele marţiale clasice să fie considerate depăşite. Noile arte marţiale – karate, kendo, judo, aikido provin din vechile arte marţiale clasice , modificate în acord cu noile timpuri şi par mai potrivite pentru acestea, oameni de geniu ca Gichin Funakoshi, Nakayama Hakudoi, Jikoro Kano, Morihei Ueshiba venind cu o nouă perspectivă. Răspândirea în lume, pe plan mondial, va duce la o noua etapa, cea puternic competiţională şi de autoapărare, rezultând apariţia sporturilor marţiale de contact: MMA, K1, kickboxing etc. Astfel, ajungem la cel de al doilea punct:

b) Scopul

La inceput artele marţiale erau pentru supravieţuire, dar putem spune ca scolile marţiale nu au devenit cu adevărat o ARTĂ decat odată cu înglobarea în cadrul lor a unor sisteme filozofice. Astfel, partea de gokui – esenţa filosofică a şcolii este foarte importantă. Putem da exemplu pe Daisuke Nishina, fondatorul Togakure Ryu şi întalnirea sa cu preotul Kagakure Doshi, scoala Nen Ryu care işi are originea în templul Kurama Ji, întalnirea lui Myamoto Musashi cu extrordinarul preot zen Shunzan .

Acest lucru a dus ca în esenţa artelor marţiale clasice scopul urmărit sa fie o revelare a sinelui si a lumii încojuratoare, o puternică introspecţie. Atenţie, a nu se confunda cu noţiunea de “do” (cale) care apare mult mai târziu.

Artele marţiale moderne (gendai budo) oferă practicanţilor o bună sănătate fizica şi mentala, o clădire a individului care să îl facă să rezoneze armonios cu societatea în care traieşte. Acest lucru se poate observa foarte bine de exemplu în Japonia, unde judo, kendo şi kyudo sunt discipline obligatorii în programa scolară, iar în Europa la ora actuală se încearcă introducerea lor în şcoli şi grădiniţe. Apare ideea de cale (do) care trebuie urmată.

Sporturile marţiale de contact vin să accentueze partea de autoapărare şi competiţională. Astfel, kickboxing-ul, MMA-ul etc vin să ofere propriilor practicanţi ceea ce celalalte arte marţiale nu pot sau mai bine zis nu au cum să ofere : conceptul de autoapărare într-un timp cât mai scurt. Un alt scop este de a accentua partea competiţională, ajungându-se până la un nivel media ridicat. În ultima perioadă, în prezent se pare ca centrul de greutate se mută mai mult pe aceast ultim aspect.

c) Metoda de predare-invăţare

În artele marţiale clasice elevul trebuie să îşi foloseasca atenţia pentru a prinde subtilitaţile tehnice care sunt arătate fără a i se explica într-un mod detaliat. Nu există o programă propriu-zisă ci exista principii de la care se pleacă. Se pune accentul pe puterea de percepţie şi pe capacitatea de a pune în aplicare ceea ce i s-a arătat. Nu există nici un fel de competiţie în artele marţiale clasice. Nu există reguli de luptă.

În artele marţiale moderne, elevului i se arată după o programă bine stabilită, existând o metodă de predare asemănătoare cu cea de tip occidental în care totul se explică, se exemplifică iar apoi elevul este evaluat. Am putea spune că există o mai puternică structurare în sistemul organizatoric şi ierarhic. Elevii sunt încurajaţi să intre în competiţii fiind premiaţi pentru rezultatele lor. Există reguli clare, încălcarea lor în competiţii ducând la ieşirea din acestea.

Sporturile marţiale de contact au o structură asemănătoare cu cea a artelor marţiale moderne dar regulile sunt diferite, contactul în ring fiind mai puternic, mai dur, oferind şi mai mult spectacol. Elevul este încurajat să aibă o masă corporala puternică, obtinută prin exerciţii specifice şi o alimentaţie susţinută de suplimente .

d) Metoda de mişcare

Dacă în artele marţiale clasice se pune accentul pe folosirea corpului fără rotirea şoldului, fără mişcarea corpului pe verticală şi fără mişcări telegrafiate, în artele marţiale moderne mai ales în competiţii, datorită regulilor care interzic anumite procedee în ring şi a anumitor mişcari, ele apar. Dl Kono Yoshinori explică foarte detaliat în lucrările sale aceasta diferenţă. Pentru cei interesaţi de acest lucru, materiale video se pot găsi chiar şi pe internet. Un alt maestru japonez de sabie care exemplifică aceasta diferenţa este Kuroda Tetsuzan. La fel şi la Dr. Kacem Zoughari. Nu insist asupra acestui aspect deoarece cel mai corect este să se vada acest tip de mişcare.

Deci avem trei grupe distincte: artele marţiale clasiceartele marţiale moderne, (gendai budo) care îşi au rădăcinile în artele marţiale clasice şi sporturile marţiale– multe evoluând la rândul lor din artele marţiale moderne.

Această clasificare nu avantajează o anumită ramură a artelor marţiale. Diferenţe între cele trei ramuri mai există. Pentru cei interesaţi, aprofundarea acestui subiect se poate face in lucrările domnilor Kono Yoshinori şi Kacem Zoughari şi nu numai. Am scris acest articol pentru a rezuma o privire de asamblu mai corectă şi logică privind lumea artelor marţiale, propusă de unii experţi, perspectivă la care ader.

Individual, fiecare om are propriile căutări şi înclinaţii. Dealtfel multe şcoli de arte marţiale sunt structurate în funcţie de gândirea şi personalitatea fondatorului. Dar anumite lucruri generale exista, indiferent de perspectiva personala. Anumite excepţii nu pot contrazice regula ci rămân căutări personale şi atât. Nu se vorbeşte aici de eficienţă, inteligenţă, spiritualitate. Ele rezidă în cel ce caută, în funcţie de aptitudinile sale şi de dorinţa sa de a merge mai departe într-o anumită direcţie. La un moment dat însă, fiecare om va apare aşa cum este, indiferent de imaginea pe care o construieşte pentru sine şi pentru ceilalţi.