Ninja Juhakkei (cele 18 discipline Ninjutsu)

Articol de: Catalin Soreanu Shingan Dojo, Iasi – RO

Din punct de vedere istoric, exista referiri la cele 18 discipline ale Ninjutsu-ului asa cum sunt prezentate în documentele fundamentale (densho) ale şcolii Togakure Ryu, descriind atât discipline marţiale cu sau fără arme, cât şi arte complementare acestora (deghizare, camuflare, orientare in natură, etc). Generic denumite Ninja Juhakkei (cele 18 discipline Ninjutsu), acestea sunt comparate adeseori cu Bugei Juhappan (cele 18 arte de luptă ale samurailor).

  • Seishin teki kyoyo (rafinamentul spiritual)
  • Taijutsu (arta luptei fără arme)
  • Ninja ken Jutsu (sabia ninja, uşor diferită de cea a samurailor)
  • Bojutsu (arta luptei cu bastonul, în diferitele sale forme)
  • Shurikenjutsu (arta aruncării de lame)
  • Yarijutsu (arta luptei cu suliţa)
  • Naginatajutsu (arta luptei cu halebarda)
  • Kusarigama Jutsu (arta luptei cu Kusarigama, o combinaţie între o seceră şi un lanţ)
  • Kayakujutsu (arta utilizării focului şi a explozibililor)
  • Hensojutsu (deghizări şi simulare)
  • Shinobi iri (furişare, tehnici de efracţie)
  • Bajutsu (echitaţie militară)
  • Sui ren (tehnica întrebuinţării apei)
  • Bo-ryaku (strategie)
  • Cho ho (spionaj)
  • Intonjutsu (evadări şi camuflaj)
  • Ten-mon (meteorologie, cunoasterea vremii si a conditiilor specifice)
  • Chi-mon (geografie, orientare in natură)

 

Seishin teki kyoyo
(rafinamentul spiritual)

Prima (şi cea mai importantă disciplină) presupunea atingerea unui nivel de autocunoaştere şi autocontrol prin care luptătorul ninja era capabil să-si înţeleagă şi să-si controleze simţurile, motivaţiile şi intenţiile, pentru reuşita acţiunilor sale. Pornind de la aceste abilităţi, războinicii din Togakure Ryu au creat Mikkyo Ninpo, o disciplină mistică, cu propria sa filosofie şi doctrină mentală, care poate fi studiată şi astăzi, în paralel cu practica artelor marţiale.

Taijutsu
(lupta fără arme)

Taijutsu include toate tehnicile de luptă în care se foloseşte corpul, de la rostogoliri, sărituri, deplasări, lovituri, apucări, aruncări, strangulări, fixări, etc. Taijutsu include taihen jutsu (rostogoliri, sărituri şi ieşiri din prize), daken taijutsu (lovituri şi blocaje) şi jutaijutsu (prize, torsiuni, aruncări, proiectii). Marea majoritate a acestor tehnici si procedee e comuna scolilor traditionale japoneze, avand, deseori, radacini si linii de transmisie comune.

Cel mai important aspect al taijutsu-ului constă în abilitatea de a folosi resursele naturale ale corpului uman, precum greutatea, echilibrul, mişcările naturale, în detrimentul forţei şi a durităţii, luptătorii ninja fiind astfel, de multe ori, capabili sa învingă adversari mai mari sau mai puternici.

Ninja ken
(sabia specifică ninja)

Luptătorii ninja utilizau aceleaşi săbii ca şi samuraii, chiar dacă, ocazional, le-au adjustat pentru a deveni mai mici, pentru a ascunde în teacă (saya) diverse pulberi, sau pentru a fi folosite ca unelte de săpat, căţărat, sau pur şi simplu, drept corpuri contondente. Un model atribuit istoric este sabia cu lama mai mica decat teaca, de obicei lipsita de decoraţiuni şi cu o pronunţată caracteristică practică.

Neavand sabii de foarte buna calitate, foarte ascutite, care sa permita tehnici “elegante” de taiere (specifice scolilor clasice ale samurailor), utilizarea ninja-to-ului era mai degraba o extindere a tehnicilor de taijutsu, aplicându-se aceleaşi principii de utilizarea a greutatii şi echilibrului corpului. Denumită şi ninja-to sau shinobi-ken, sabia putea fi folosită atât în tehnici de iai-jutsu (tăiere directă din mişcarea de extragere din teacă), cât şi în ken-jutsu, tehnici de luptă efectivă împotriva adversarilor înarmaţi cu alte tipuri de arme, deseori cu mişcări sau prize neconvenţionale.

Bojutsu
(arta luptei cu bastonul)

Beţele şi bastoanele erau des utilizate în Japonia feudală, iar pentru un ninja era uşor să substituie o armă mortală unui banal baston pentru mers. Cu inventivitatea lor deosebită, luptătorii ninja au îmbunătăţit aceste arme, transformându-le din simple beţe din lemn în bastoane redutabile cu întărituri din metal, cu compartimente speciale unde erau ascunse lame ascuţite sau lanţuri cu greutăţi (shinobi-zue).

Specifice tehnicilor de baston din Ninjutsu sunt mişcările circulare si prizele mobile combinate cu deplasări subtile. Combinate cu taijutsu, cu mişcările corpului, Roku-Shaku-Bo (bastonul de 6 picioare) sau Han-bo (jumătate de Bo) deveneau foarte eficiente împotriva oricărei alte arme (chiar şi împotriva unui adversar inarmat cu sabie).

Shurikenjutsu
(arta aruncării obiectelor/lamelor)

Arta aruncării de lame includea tehnici de aruncare a hira shuriken (lame in forma de stea cu multiple vârfuri) si a bo shuriken (similare unor cuie sau bolţuri). Intrebuinţate în egală măsură de ninja şi de samurai, asemenea tehnici sunt des întâlnite în şcolile tradiţionale japoneze, cum ar fi Negishi Ryu, Araki Ryu, Kashima-Shinryu, Meifu Shinkage Ryu sau Katori Shinto Ryu.

Shuriken-urile erau folosite mai degrabă ca arme tactice, în scopul de a distrage atenţia şi de a masca o (eventuală) altă acţiune. Ninja le puteau folosi pentru a încetini un urmăritor, pentru a masca un atac de sabie sau de suliţă, sau pur şi simplu pentru a produce confuzie în crearea unei diversiuni.

Una din armele secrete ale Togakure ryu era senban shuriken, o lamă in formă de stea cu 4 vârfuri, care era deasemenea o unealtă bună la toate (săpat, căţărat, scobit, etc).

Yarijutsu
(arta luptei cu suliţa)

Denumită deasemenea şi Sojutsu, arta luptei cu suliţa includea procedee de mânuire a acesteia în lupta cu un adversar înarmat (mai degrabă decât tehnici de aruncare a ei). Suliţa avea avantajul de a fi o armă lungă, flexibilă, permiţând atât mişcări de împungere, lovituri din laterală, sau chiar blocaje. Ninja utilizau o formă specială de suliţă denumită kamayari (o suliţă cu cârlig, utilizată uneori de piraţi), care permitea executarea de tehnici de agăţare, doborare sau dezarmare a adversarilor.

Naginatajutsu
(tehnica luptei cu naginata/halebarda)

Naginata este o armă formată dintr-un baston căruia îi era ataşată o lamă de sabie, rezultatul fiind o armă complexă, extrem de eficace, care combină practic tehnicile de blocare şi lovire specifice bastonului cu cele de tăiere şi împungere caracteristice pentru sabie. Era folosită cu succes în luptă împotriva mai multor adversari, sau împotriva călăreţilor.

O armă specifică luptătorilor ninja era bisen-to, o variantă de naginata grea şi masivă, utilizata impotriva calaretilor sau a adversarilor in armură.

Kusarigama Jutsu
(tehnica luptei cu Kusarigama)

Kusarigama este o armă tradiţională japoneză derivată din uneltele unui ţăran, o combinaţie între o seceră şi un lanţ metalic cu o greutate la capăt. Utilizarea acestei arme se făcea prin rotirea deasupra capului a greutăţii ancorate în lanţ, care urma a fi proiectată către adversar (pentru a lovi sau a imobiliza fie pe acesta, fie arma acestuia), moment în care ninja avansa rapid şi aplica lovitura decisivă cu secera. Dovezile istorice atestă că Kusarigama era o armă destul de populară în Japonia feudală (probabil o arma de duel sau de dezarmare/capturare a adversarului).

Ninja foloseau o versiune de kusarigama la care secera era suplimentată de un vârf ascuţit (pentru împuns), iar greutatea de la capătul lanţului era înlocuită de un inel metalic, denumita kyoketsu-shoge.

Kayakujutsu
(tehnica utilizării focului şi explozibililor)

Kayakujutsu era arta utilizării focului şi explozibililor, o disciplină extrem de folositoare in sabotarea un anumit obiectiv. Odata cu introducerea armelor de foc în Japonia, ninja s-au adaptat şi au devenit experţi în folosirea acestora. Totodată, şi-au creat diferite lansatoare de proiectile, adevărate tunuri în miniatură, dovedind o cunoaştere avansată şi a tehnicilor de utilizare şi fabricare a acestor arme.

Hensojutsu
(tehnici de deghizare)

O adevărată artă “shinobi”, hensojutsu presupunea cultivarea abilităţilor de a imita, simula sau de a se transpune în rolul altcuiva, Ninja excelau în folosirea a 5 modele comune societăţii acelor vremuri: preot, samurai, comerciant, meşteşugar sau ţăran (cunoscut ca “cele 5 stări ale firii”). Folosită pentru a facilita accesul într-o anumită zonă, pentru a se ascunde sau pentru a înlocui/a se deghiza în cineva, aceasta artă completa antrenamentele unui luptător ninja, transformându-l într-un războinic în continuă schimbare.

Shinobi iri
(tehnici de furişare si efracţie)

În mod evident, o disciplină de importanţă vitală într-o misiune de spionaj erau tehnicile de observaţie, deplasare sau infiltrare în zona de luptă a inamicului. Războinicii ninja deveneau experţi în utilizarea mediului natural pentru a-şi disimula prezenţa, în a intra sau a evada din locuri păzite fără a fi descoperiţi. Existau tehnici speciale de deplasare in medii ostile sau dificile (podele care scartaiau, gheata, zone cu iarba care fosnea, etc), sau modalitati de a urca/catara pe ziduri sau in copaci, etc.

Bajutsu
(echitaţie militară)

O disciplină obligatorie pentru orice războinic al perioadei Edo, Bajutsu era arta luptei călare, presupunând dobândirea abilităţilor de a conduce calul şi de a folosi simultan o armă (un arc cu săgeţi, suliţă, naginata sau sabie).

Sui ren
(tehnica întrebuinţării apei)

Sui-ren cuprindea tehnici prin care un ninja putea folosi apa ca element marţial, în diferite situaţii sau proceduri grupate în 5 categorii distincte, cum ar fi folosirea ambarcaţiunilor, utilizarea apei ca armă, ca unealtă, pentru camuflaj, sau ca element de supravieţuire.

Ninja utilizau diverse ambarcaţiuni portabile (Shinobi Bune, Tsugi Bune sau Ukidaru), pentru spionarea convoaielor sau pentru a traversa râurile. Un alt tip de vehicul acvatic era Ryu O Sen, un adevărat submarin în miniatură construit din lemn şi piele, cu balast de nisip pentru contragreutăţi – o altă dovadă a ingeniozităţii luptătorilor din umbră.

Ninja din Togakure Ryu utilizau diferite unelte pentru a interacţiona cu apa, cum ar fi Mizu Zutsu, un tub pentru a respira sub apă, utilizat totodată şi pentru a proiecta/sufla proiectile în ochii adversarilor, direct din apă (pentru respiraţie, ninja utilizau deseori chiar saya, teaca sabiei ninja-to). Ninja au creat, deasemenea, un tip de încălţări speciale numite Mizu Gumo, înconjurate cu piese din lemn sau gonflabile, care le permiteau realmente să păşească pe apă, creând o senzaţie înfricoşătoare asupra adversarilor.

Deseori, ninja utilizau apa ca armă, distrugând poduri, diguri, contaminând sursele de apă, sau privând prizonierii de apă (ca mijloc de constrângere). În vechea Japonie, era o practică răspândită pentru ninja de a folosi fântânile, râurile sau lacurile pentru a se ascunde şi a urmări adversarii, ca parte a tehnicilor de deghizare şi supravieţuire.

Ca abiliăţi de supravieţuire, ninja ştiau sa găsească (chiar şi din cele mai neobişnute surse), să purifice şi să transporte apa pe distanţe îndelungate.

Bo-ryaku
(strategie)

Strategia ninja era foarte simplă şi flexibilă, neconvenţională şi in continuă schimbare, atât ca abilităţi de luptă cât şi ca forme de manipulare a celorlalţi pentru îndeplinirea unui scop anume. Pregătirea unui ninja includea, deasemenea, şi studiul tehnicilor strategice militare, acesta fiind capabil sa le combine cu diferite metode psihologice cum ar fi răspândirea de zvonuri, infiltrarea agenţilor secreţi, sabotarea politică a planurilor adversarului, orice ar fi putut duce la atingerea scopului si la obtinerea victoriei.

Cho ho
(tehnici de spionaj)

Arta spionării inamicului, a infiltrării de agenţi la orice nivel de organizare ierarhică în rândurile inamicului, pentru a supraveghea mişcările de trupe, a colecta informaţii vitale sau chiar pentru a răspândi zvonuri şi informaţii false. Această disciplină era folosită de multe ori împreună cu Intonjutsu (evadări şi camuflaj) şi Bo-ryaku (strategie).

Intonjutsu
(tehnici de evadare şi camuflaj)

Intonjutsu este arta “dispariţiilor” şi include numeroase tehnici de deplasare şi furişare cunoscute ca Gotonpo (abilitatea de a se ascunde interacţionând cu cele 5 elemente fundamentale din natură) si Shinobi-Aruki (arta deplasărilor şi a săriturilor). Ninja erau experţi în a adapta şi a folosi în orice situaţie elemente ale mediului înconjurător, cum ar fi cursurile de apă, cascade, ramuri, obstacole naturale, combinându-le cu tehnici de distragere a atenţiei, deghizare sau chiar taijutsu, pentru a se infiltra sau a scapa din situaţiile dificile.

Ten-mon
(meteorologie)

Abilitatea de a prevedea schimbările vremii, dar mai ales, de a le folosi în avantajul propriu. Cunoscând comportamentul animalelor sau semnele din atmosferă, un ninja putea sa prevadă o zi ploioasă sau una toridă, condiţii care puteau fi exploatate într-o luptă pentru care inamicul putea sa fie prins nepregatit.

Chi-mon
(geografie)

Chi-mon era abilitatea de a cunoaşte, inspecta, şi a folosi caracteristicile terenului d.p.d.v. strategic. A şti de unde răsare soarele, direcţia vântului, identificarea locurilor unde se puteau organiza ambuscade şi folosirea resurselor naturale ca relieful, plantele sau animalale, erau cunostinte carea au oferit luptătorilor ninja abilităţile necesare pentru a obţine victoria în orice luptă, indiferent de teritoriu, vreme sau forţele implicate.